Bilanț COVID, 06 ianuarie: Creștere alarmantă a numărului de cazuri

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Numărul de cazuri noi de coronavirus crește alarmant: de la aproape 4.893 de cazuri noi, miercuri, joi au fost raportate peste 6.000 de cazuri noi, potrivit bilanțului provizoriu transmis de CNCCI.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.125 mai multe decât în ziua anterioară.  768 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.827.867 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 12.789 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.753.835 de pacienți au fost declarați vindecați. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 339 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 58.940 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.01.2022 (10:00) – 06.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (19 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre cele 44 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 36 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 8 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.365, cu 106 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 400 persoane, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 400 de pacienți internați la ATI, 31 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 95 sunt minori, 87 fiind internați în secții, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară și 8 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.135.429 de teste RT-PCR și 6.214.394 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.161 de teste RT-PCR (9.562 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.599 la cerere) și 42.681 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 13.652 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.775 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.044 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 70 de persoane.

România confirmă încă 91 de cazuri de infectare cu Omicron

 

România confirmă încă 91 de cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS CoV-2. În mod oficial, până în prezent, în țară au fost descoperite 183 de cazuri.

În ultimele două zile, Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș și INCDMM Cantacuzino au confirmat încă 91 cazuri de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2.

Potrivit autorităților, este vorba despre 46 de bărbați și 45 de femei cu vârste cuprinse între 0 ani și 81 de ani din municipiul București și din județele Brașov, Mureș, Constanța, Harghita, Ilfov, Sibiu, Tulcea, Argeș, Călărași, Maramureș, Călărași, Caraș Severin, Prahova, Satu Mare și Timișoara.

Nouă persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia și Portugalia, iar 40 nu sunt vaccinate anti-COVID 19.

Numărul cazurilor de infectare la nivel național cu varianta Omicron a ajuns la 183.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel