Arhiepiscopul Argesului Si Muscelului îndeamnă credincioșii să se vaccineze: "Nimeni nu dorește moartea omenirii! Domnul a zidit din pământ leacurile"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Arhiepiscopia Argesului Si Muscelului îi îndeamnă pe credincioși să se vaccineze și să nu bage în seamă știrile false care circulă în spațiul public. Mesajul postat pe Facebook și semnat de ÎPS Calinic Argeșanul a devenit viral, fiind distribuit masiv pe rețelele de socializare. 

"Despre campania de vaccinare

După cum ne este cunoscut de aproape un an și mai bine, Presa, Televiziunea, Colocviile ștințifice ale specialiștilor, emisiunile Radio, Ministerele de resort, Guvernul României, Președenția și Patriarhia Română, au depus eforturi susținute, îndemnuri, sfaturi, rugăminți, alertări în masă, carantinări, purtări de măști, distanțare, tratarea cu maximă grijă și seriozitate, pericolul de infectare cu virusul Covid-19 și-a diminuat virulența.

Guvernul României a făcut un Site: vaccinare-covid.gov.ro, un mijloc sigur, autorizat, de informare, cu întrebări și răspunsuri pe tema vaccinării contra Covid-19, și alte nedumeriri, pentru a se primi detalii autorizate de către specialiști și nu doar date aproximative și nefondate pe adevăruri științifice, pentru a se feri lumea de capcana știrilor false care au inundat lumea.

Dacă apelăm la Site-ul de mai sus, vom găsi răspuns și la întrebarea, dacă pot refuza vaccinarea, iar răspunsul este fără echivoc: vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.

Aceasta, ca răspuns corect, pentru cine mai are nedumeriri, iar cei care se erijează în atoateștiutori, să se informeze și să citească pentru a nu avea dubii asupra fenomenului Covid-19. Campania de vaccinare este o lucrare anevoioasă și se vede clar că osteneala celor încredințați cu această lucrare salvatoare își iau în serios chemarea de îngeri ai vieții, riscându-și viața și confortul, zi de zi! Doar cei răutacioși îsi exprimă mereu nemulțumiri și folosesc cuvinte nepotrivite pentru un om educat si civilizat.

De ce trebuie să ne vaccinăm

 

Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinați toți cei din prima și a doua urgență. De ce trebuie să ne vaccinăm

Imediat îmi vine întrebarea: La noi în România, cred că vă amintiți, am fost vaccinați de mici și mereu, contra a diferite virusuri și boli; ne-am întrebat de ce ne-am vaccinat contra gripei? Ne-am pus întrebări îndoielnic? Nimeni, cred, n-a pus la îndoială vaccinul antigripal! Tocmai! Virusul Covid-19, are în structura lui și manifestări asemănătoare cu gripa obișnuită care bântuie omenirea.Tot așa trebuie înțeles vaccinul antiCovid-19, doar cu o excepție, că se constată anumite mutații, o nouă tulpină și trebuie luptat împotriva îmbolnăvirilor și mai ales a complicațiilor, în masă.

Dacă urmărim sursa de informare pe Site-ul cnscbt.ro (adică Institutul de Sănătate Publică România) citim, că la 8 ianuarie 2021, pe mapamond se înregistrează:

-87.987.175, cazuri confirmate cu Covid-19;

-1.898.466, decese cu Covid

-19-86.088.709, de bolnavi au fost vindecați.

Rezultat performant!

Deci, nimeni nu dorește moartea omenirii, cum trâmbițează unii!

În România, până la data de 7 ianuarie 2021, ora 13:00, s-au înregistrat:

-658.958, cazuri confirmate Covid-19;

-16.410, decese, iar circa 90% s-au vindecat, adică 595.007 de bolnavi, conform Site-ului oficial al Ministerului Sănătății.

Așa stând lucrările de salvare în România, putem spune că slujitorii Medicinei românești au fost la datorie și măsurile luate de Organele centrale si locale de Stat au fost benefice, precum și conformarea românilor la situația dată. Dacă se va asculta de glasul specialiștilor, în materie de sănătate și de măsurile ministeriale și guvernamentale, cu grijă și cu responsabilitate, vom avea bucuria pe care va încerca-o Statul Israel, izbăvindu-se de virusul Covid-19, în curând, după cum spun Buletinele de Știri internaționale.

"Domnul a zidit pe pământ leacurile"

 

Așadar, să respectăm cele ce duc spre sănătatea noastră și să ne punem nădejdea în Domnul Dumnezeu și în priceperea specialiștilor întru ale sănătății, "că și pe ei i-a zidit Dumnezeu!” să slujească la însănătoșirea omenirii! (Isus Sirah 38,1)

"Că de la Cel Preaînalt este leacul!”. "Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu se va scârbi de ele!” (Isus Sirah 38,4)

Așadar, pentru cei care nu știu și doresc să afle exact, cum trebuie să procedeze, am frățescul îndemn să citească pe site-ul oficial al Guvernului Român: vaccinare-covid.gov.ro, unde vor afla neîndoielnic ceea ce este de făcut. Aici, printre altele, se menționează , repetăm, că: vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie.

Se impune ca fiecare dintre noi, care dorim să conviețuim întreolaltă, să avem grijă mare de sănătatea noastră și de sănătatea celorlalți, în egală măsură! Iar dacă este cineva supărat datorită unor afirmații verbale sau în scris, îmi cer cuvenita iertare! Să ne rugăm cu stăruință, ca Domnul Dumnezeu să ne izbăvească de toate virusurile și de toate bolile din lume! 

Calinic Argeșeanul", este mesajul postat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Argesului Si Muscelului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel