Salariu minim GARANTAT de 21 de euro pe ORĂ, votat de cetăţenii unui cunoscut oraş european, prin referendum

Andreea Cosma |
Data publicării:

Locuitorii oraşului Geneva din Elveţia au votat duminică în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elveţieni (21 de euro) pe oră pentru toţi cei care lucrează în acest oraş, care este unul dintre cele mai scumpe din lume, informează France Presse.

Salariul minim garantat - care, prin urmare, va fi de 4.086 franci elveţieni pe lună pentru 41 de ore de muncă săptămânal - rămâne o raritate în Elveţia. Geneva este abia al treilea canton - din 26 - care îl adoptă, după Jura şi Neuchâtel.

În 2014, alegătorii au votat împotriva introducerii unui salariu minim pentru întreaga confederaţie.

La Geneva abia la a treia participare la urne susţinătorii acestei măsuri sociale au reuşit să convingă în cele din urmă 58% din electorat, potrivit rezultatelor finale publicate duminică. Partidele de stânga şi sindicatele au prezentat măsura ca pe un mijloc de combatere a sărăciei şi precarităţii.

Pandemia de COVID-19 loveşte puternic acest oraş puternic dependent de turism, călătorii de afaceri şi de un du-te-vino continuu a mii de diplomaţi, experţi şi alţi oficiali înalţi care vizitează numeroasele agenţii ONU care au sediul aici.

Sărăcia este tot mai vizibilă la Geneva, unde nu este ceva neobişnuit să vezi cozi lungi în aşteptarea distribuirii de alimente sau alte produse de primă necesitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel