Evadatul periculos de la Constanța a fost prins. Unde l-au găsit polițiștii 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Evadatul periculos care a fugit joi seara din Penitenciarul Poarta Albă, a fost prins de polițiști în noaptea de joi spre vineri, pe raza localității Murfatlar, județul Constanța.

Bărbatul a fost reținut de un echipaj format din polițiști de penitenciare și readus în custodia administrației penitenciarului.

Reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă au anunțat că, în urma incidentului, instituția va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru a fi analizate circumstanțele evadării. În paralel, la nivel intern, va fi declanșată procedura disciplinară, prin sesizarea comisiei de disciplină și schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim de maximă siguranță, ca urmare a riscului creat pentru siguranța penitenciarului.

Potrivit legislației în vigoare, fapta de evadare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, pedeapsă care se adaugă condamnării deja existente.

„Deţinutul, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 4 ani şi 7 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, custodiat la Secţia Exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă, clasificat în regim semideschis, care a părăsit penitenciarul prin escaladarea gardului perimetrului, fugind către câmp, a fost capturat în cursul zilei de azi, 19.12.2025, în jurul orei 01:20, de către un echipaj format din poliţişti de penitenciare, pe raza oraşului Murfatlar, judeţul Constanţa”, se arată în comunicatul transmis de Penitenciarul Poarta Albă.

Individul a așteptat noaptea ca să fugă 

Evadarea a avut loc joi, în jurul orei 18:20. Deținutul a profitat de faptul că trebuia să ajungă la cabinetul medical pentru administrarea unui tratament. În acel context, a reușit să escaladeze gardul unității și să fugă spre zona de câmp din apropiere.

Imediat după dispariția acestuia, autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare. În județul Constanța au fost instituite filtre rutiere, iar echipaje de poliție rutieră și ordine publică au fost mobilizate pe principalele artere de circulație, precum și la intrările și ieșirile din localități. Verificările au vizat cu precădere autovehiculele de transport persoane și marfă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel