Elveția. Prostituată româncă, mutilată și ucisă cu brutalitate. Un român, capul rețelei de proxenetism din Lausanne, arestat

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

O prostituată româncă în vârstă de 18 ani a fost ucisă cu brutalitate și desfigurată de un bărbat, în Elveția. Un român, șeful rețelei de prxenetism pentru cae Mihaela „lucra“ a fost arestat.

Presupusul cap al unei rețele românești de proxenetism, activă la Lausanne în Elveția, a fost arestat în Germania și extrădat în România, a declarat, marți, poliția din Lausanne. Anchetatorii elvețieni au participat la destructurarea acestei rețele de romi la începutul anului 2019, după lungi investigații începute la sfârșitul anului 2016.

Ancheta a fost condusă de Brigada Morală a poliției judiciare din Lausanne în parteneriat cu autoritățile române. Eforturile lor au făcut posibilă identificarea a nouă inculpați și cincisprezece victime ale traficului de persoane în Elveția și România, amintește poliția municipală. Victimele, recrutate din România, erau exploatate pe străzile din Lausanne, sub supravegherea constantă a clanului. Cele mai multe femeie fuseseră duse la  prostituție și în alte țări europene, precum Italia, Germania și Norvegia, fiind obligate să lucreze șapte zile pe săptămână, relatează Le Matin. 

Destructurarea rețelei s-a petrecut însă după un caz tragic. Mihaela M.,  tânără de 18 ani care făcea parte din această rețea, a fost ucisă în anul 2016, dar a fost identificată abia un an mai târziu de către autorități. Aceasta a fost înjunghiată de 26 de ori, dar nicio lovitură nu a fost fatală. Conform autopsiei, decesul a survenit în urma mai multor lovituri în față, fata având mai multe oase rupte și dinții scoși.

Tânără româncă, MUTILATĂ și ucisă cu brutalitate. Identificarea a durat un an

 

Ulterior, s-a descoperit că fata era din Galați și a fost traficată de un grup de proxeneți din Câmpulung, care au păcălit-o prin metoda „Loverboy”.

Citește și:  Elveția. Prostituată româncă, ucisă și desfigurată. Cine ar fi fost de fapt criminalul

Victima a fost mutilată, încât devenise de nerecunoscut. Pentru identificarea fetei, care era de nerecunoscut în momentul în care a fost găsită, autoritățile au folosit reconstrucția facială 3D pentru a crea un portret robot. Cercetat acum pentru uciderea Mihaelei M. este un lucrător de frontieră care locuia aproape de frontiera cu Elveţia, şi lucra în apropiere de Lausanne. ADN-ul său a fost găsit pe victimă.

Între timp, anchetatorii elvețieni lucrau la prinderea unei rețele de proxeneți din România. Din monitorizarea apelurilor acestora a rezultat faptul că aceștia căutau o tânără prostituată, care a dispărut în perioada 29-30 noiembrie 2016. A fost făcută legătura între această dispariţie, o carte de identitate pe numele Mihaela Miloiu găsită la Sullens (Elveţia) şi corpul descoperit.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel