Un angajat al unei primării din Germania a furat 1 milion euro, împreună cu soția

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Primăria orașului Kempten a devenit joi scena unei ample operațiuni a poliției, pe fondul unei anchete care vizează un presupus furt de peste un milion de euro

Descinderile au avut loc în clădirea administrației locale, iar autoritățile analizează posibile legături cu un dosar penal aflat deja în lucru.

Potrivit presei locale, poliția a intervenit joi, 18 decembrie, la sediul primăriei. Informația a fost publicată inițial de „Allgäuer Zeitung”. Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat acțiunea, dar a evitat să ofere detalii. Reprezentanții forțelor de ordine au anunțat că o declarație comună a poliției și a parchetului urma să fie făcută publică în cursul după-amiezii.

La rândul său, primăria din Kempten a refuzat să comenteze, cel puțin în prima fază, operațiunea desfășurată de anchetatori. Surse din cadrul anchetei arată că de mai multe săptămâni este investigat un angajat al administrației locale, în vârstă de 40 de ani, împreună cu soția sa, în vârstă de 38 de ani.

Bărbatul este suspectat că ar fi sustras monede în valoare de peste un milion de euro din parcometrele orașului. Sumele ar fi ajuns în conturi bancare la care aveau acces ambii soți. Cei doi se află în prezent în arest preventiv, în timp ce ancheta continuă.

Deocamdată, autoritățile nu confirmă dacă perchezițiile de la primărie au legătură directă cu dosarul privind furtul de milioane de euro. Anchetatorii păstrează discreția și susțin că toate informațiile oficiale vor fi făcute publice după finalizarea primelor verificări.

Ce riscă cei doi 

Potrivit legislației penale din Germania, angajatul primăriei din Kempten riscă o pedeapsă severă. Asta pentru că anchetatorii iau în calcul acuzații de furt calificat și delapidare. Faptele sunt considerate agravante deoarece bărbatul ar fi profitat de funcția publică și de accesul direct la fonduri. În funcție de probele administrate și de valoarea prejudiciului, instanța poate dispune o condamnare de până la zece ani de închisoare, precum și recuperarea integrală a sumelor sustrase.

Soția acestuia se află, la rândul ei, în fața unor riscuri penale importante. Dacă procurorii vor demonstra că a cunoscut proveniența banilor și a avut acces la conturile în care au fost depuse sumele, femeia poate fi acuzată de complicitate și spălare de bani. În acest caz, legea prevede de asemenea pedepse care pot ajunge tot la zece ani de închisoare, alături de confiscarea bunurilor obținute din banii furați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel