Proteste cu 10 000 de oameni la Bruxelles și Strasbourg. Au fost și protestatari români

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Proteste de amploare au avut loc atât la Strasbourg cât și la Bruxelles. 

Fermierii au ajuns miercuri, 17 decembrie, cu tractoare și utilaje agricole în fața Parlamentului European din Strasbourg. Aceștia denunță acordul UE-Mercosur. Protestele nu s-au oprit aici. Joi, manifestațiile au continuat în mai multe regiuni ale Franței, unde au fost blocate autostrăzi și drumuri naționale, într-un context social deja tensionat pentru sectorul agricol. Nemulțumirea depășește granițele unei singure țări și capătă o dimensiune clar europeană.

Protestul de la Bruxelles 

La Bruxelles, aproximativ 10.000 de fermieri din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au adunat pentru a cere stoparea acordului comercial cu statele din America de Sud. Printre participanți se află și fermieri din România. Protestul a fost anunțat de Copa-Cogeca cu aproape o lună înainte și a fost programat simbolic cu doar câteva ore înainte ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să plece în Brazilia, unde urma să fie finalizat acordul UE-Mercosur.

Manifestațiile coincid și cu reuniunea Consiliului European, unde liderii UE discută viitorul buget al Uniunii și politicile agricole.

Mai multe guverne europene au cerut public o amânare a acordului sau introducerea unor garanții suplimentare pentru fermieri. Franța și Italia se află în prima linie a opoziției, invocând riscuri majore pentru producătorii locali, în special din cauza importurilor de carne și produse agricole la prețuri mai mici, obținute în condiții de mediu și standarde diferite față de cele impuse fermierilor europeni. Temerea principală vizează o concurență considerată neloială și o presiune suplimentară asupra veniturilor din agricultură.

De cealaltă parte, președintele Braziliei, Lula da Silva, a criticat reacțiile din interiorul Uniunii Europene. Acesta a acuzat unele state membre că pun pe primul plan calcule politice interne și ignoră potențialele beneficii economice ale acordului. Lula a avertizat că, în lipsa unei ratificări în luna decembrie, Brazilia nu va continua demersurile și nu va semna acordul în timpul actualului său mandat.

Protestatari români au fost și ei prezenți la manifestații 

 

Împotriva acordului s-au pronunțat și fermierii români. Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis miercuri o scrisoare deschisă prim-ministrului Ilie Bolojan, prin care solicită poziționarea fermă a României împotriva semnării acordului UE-Mercosur. Reprezentanții agricultorilor susțin că impactul asupra pieței agricole românești ar fi unul sever și cer autorităților să apere interesele fermierilor autohtoni în negocierile europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel