EXCLUSIV  Regina româncă de la Londra: Povestea de succes a Roxanei Lupu

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

I-a cucerit pe britanici, interpretând rolul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, iar acum și-a cucerit publicul din România, jucând rolul Reginei Maria, în filmul care deja a luat cu asalt cinematografele din țara noastră. Actrița născută la București, în 1985, a avut un traseu profesional sinuos, dar a ajuns unde trebuie: la Londra.

Povestea de succes a tinerei actrițe românce care s-a stabilit în capitala Marii Britanii și este deja iubită de britanici a-nceput cu o serie de încercări și piedici, însă talentul și determinarea au învins. Roxana Lupu este acum recunoscută ca actrița care interpretează cele mai bune roluri de regine, în producții cinematografice excepționale: prinţesa Tatiana Romanov, în „Royal Murder Mysteries", regina Elisabeta a II-a, în seriile TV „Inside Buckingham Palace" şi „Inside Windsor Castle", prinţesa Margareta, în „Private Lives of Monarchs", și regina Maria, în „Queen Marie of România".

Pentru toate rolurile în care a intrat perfect în pielea personajelor cu sânge albastru, presa britanică a elogiat-o pe românca Roxana Lupu, iar acum a venit rândul celei din România să o aplaude pentru interpretarea Reginei Maria. La Londra trăieşte de câţiva ani, însă până să ajungă acolo, actrița a avut foarte multe piedici de trecut, în România. Mai întâi a fost respinsă la Facultatea de Teatru din Cluj. Astăzi, oricine o vede pe actrița excepțională Roxana Lupu, pe scenele și în producțiile cinematografice internaționale, se întreabă cum e posibil să facă o asemenea gafă o facultate cu pretenții. Actrița spune, însă, că pentru viața și cariera ei a fost mult mai bine că nu a fost admisă la Cluj, pentru că locul ei era la București, acolo unde a și fost admisă, ulterior, la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC.

Profesioinistă cu experiență vastă

 

Roxana s-a născut la Bucureşti, a copilărit la Focşani şi a intrat la Facultatea de Sociologie de la Cluj, înainte de a face Teatrul, la București. A ales Clujul - la Ştiinţe Sociale, Universitatea Babeş Bolyai – pentru că i-a plăcut foarte mult orașul care-i oferea deschidere spre partea artistică. Așa a ajuns să frecventeze Teatrul Naţional și a-nceput să se gândească serios la urcarea pe scenă. Așa a ajuns să dea examen la Teatru. Deși a fost respinsă, s-a îndreptat spre București, unde a avut succes. Au urmat, tot în Capitală, masteratul şi doctoratul în Pedagogie Teatrală. Deși nu a mai terminat facultatea de Sociologie, a citit foarte mult și are o cultură foarte vastă, din mai multe domenii.

Nu a rămas la nivelul de licență, ci a continuat cariera de studiu cu masteratul și cu doctoratul, apoi a emigrat în Marea Britanie, unde a lucrat mai întâi în vânzări, iar în 2016 şi în 2017 s-a remarcat prin rolul reginei Elisabeta a II-a, în documentarele serie realizate de BBC Channel 5 „Inside Buckingham Palace" şi „Inside Windsor Castle", ambele filmate la Kent Castle. Roxana nu s-a visat actriță, de la început. Și-a dorit să devină un om cât mai complet și cât mai complex, dincolo de profesie, a lucrat pentru mai multe corporaţii la Londra, a fost Business Developer, iar acum este convinsă că toată această experiență profesională și de viață a contribuit la succesul în actorie.

Intuiția a dus-o către succes

 

Bucureştiul i-a oferit o nouă perspectivă, pentru maturizarea profesională, după cea adolescentină, boem, de la Cluj. La începutul carierei de actriță, în România a fost angrenată în proiectele de la facultate, a jucat Cehov, Shakespeare, Ibsen, Tennesse Williams, dar a jucat şi în reclame şi scurt metraje. În Anglia, a plecat la numai două zile după ce și-a susţinut teza de doctorat. A plecat pentru că își dorea să realizeze mai mult din punct de vedere profesional, dar şi să vadă cum este să trăieşti într-o altă cultură. Fusese în acelaşi an la Londra, pentru o filmare, iar atunci a simțit că Londra va fi următoarea ei reședință.

Iar intuiția ei a fost bună, pentru că a jucat în filme şi piese de teatr, un alt proiect drag actriței fiind Arttis Academy, academia de învăţare continuă, unde face workshopuri corporate. La Londra a prezentat workshopuri corporate pentru companii mari, precum Nespresso, Capgemini şi Rotaract UK. Roxana Lupu a fost foarte bine primită de britanici, fără a avea vreo problemă cu proveniența și naționalitatea, fiind profesionistă, foarte bine pregătită din punct de vedere profesional și foarte talentată.

Uneori se câștigă mai bine în România

 

Cu toate acestea, Roxana spune că Londra nu este și garanția unor câștiguri financiare mai mari decât în România. Mai mult, lupta nu se termină niciodată, ci este susținută prin fiecare proiect, fără a prima principiul meritocratic. „Din punct de vedere al câștigului financiar, anumite proiecte în România sunt mult mai bine plătite decât cele din UK. Și, dacă mai ești și un actor cunoscut în România, câștigurile sunt substanțiale, în totală antiteză față de cele ale actorilor debutanți sau ale celor care lucrează de câțiva ani. Adică discrepanța este foarte mare. Pot spune ca în momentul în care ai ajuns să lucrezi în anumite proiecte cu vizibilitate, meritocrația și câștigul financiar sunt importante, în egală măsură. Dar meseria de actor este incertă, de aceea nici câștigul financiar și nici meritocrația nu ți le garantează nimeni, după ce ai încheiat un proiect", spune actrița.

Despre șansele pe care le au actorii pentru a ajunge să joace la Londra în cele mai bune roluri, Roxana spune că selecția se face cu foarte multă rigurozitate, există și acolo privilegiați, însă este loc și pentru cei mai puți cunoscuți. „Industria artistică în UK e mult mai deschisă, adică se caută omul cel mai potrivit pentru rol. Eu, spre exemplu, am dat audiție pentru un proiect foarte mare, în care ar fi trebuit să o joc pe Mileva Maric, prima soție a lui Albert Einstein, originară din Serbia. Și aș fi avut toate șansele, numai că au ales o britanică, pentru că arăta mult mai mult decât mine ca femeile din Estul Europei. Deci au ales persoana cea mai potrivită. Și acesta este un lucru bun, care face ca industria să rămână proaspătă. Evident că și la Londra se atinge un plafon invizibil, unde au acces anumiți actori, care au anumiți agenți, dar, totuși, mai „scapă" câteva audiții importante și pentru actori necunoscuți", explică Roxana Lupu.

În această toamnă, publicul din Marea Britanie și cel din România o admiră pe Roxana Lupu în rolul din „Maria, Regina României", un film bazat pe evenimente reale, în regia lui Alexis Sweet Cahill. Filmul deschide porțile către partea nevăzută ori prea puțin știută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul României, în momentul decisiv al reîntregirii țării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel