Recursul compensatoriu a ELIBERAT 20.000 de infractori. Alți 4.500 de condamnați NU au fost PRINȘI

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Statul român nu reușește să îi prindă pe infractori, nici măcar pe cei condamnați definitiv. Sunt aproape 4.500 de delincvenți liberi pe străzi, asta deși instanțele i-au găsit vinovați.

Unii au fugit deja în alte țări, iar alții nu au fost depistați de polițiști după condamnare, informează Știrile PRO TV. Nu este lipsă de interes, susțin agenții, ci de resurse. Pe lângă cei condamnați, neprinși de autorități, alți aproape 20 de mii de infractori au fost eliberați pe străzi după recursul compensatoriu.

Viorica Dăncilă, premierul României: ,,Eu nu pot să accept ca în mandatul meu de prim-ministru, românii să se teamă."

Numai că cifrele ne dau fiori. Potrivit Ministerului de Interne, în iunie erau 4.450 de condamnați definitiv la închisoare cu executare pe care statul român nu a putut să-i prindă și să-i ducă în spatele gratiilor. Sunt aproape 300 de infractori condamnați pentru crimă sau acte de violență, aproape 200 traficanți de carne vie și peste 60 implicați în răpiri și violuri. Toți, încă în libertate.

Sorin Dumitrașcu, Federația Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor: ,,Este un număr mare, evident, este un număr care depășește așteptările rezonabile și care creează o anumită stare de nemulțumire. CEDO ne-a cerut să îmbunătățim condițiile din penitenciare, nu să punem pe străzi mai mulți infractori."

 

853 de persoane, condamnate pentru furturi și tâlhării, 526 pentru evaziune fiscală 

 

Dintre cei condamnați definitiv, dar neprinși, cei mai mulți au încălcat Codului Rutier, dar hoții sunt aproape la fel de mulți: 853 de persoane au fost condamnate pentru furturi și tâlhării, 526 pentru evaziune fiscală și alte peste 500 pentru înșelăciune.

Corupții nu sunt atât de mulți, însă pe listă sunt și câteva persoane publice, precum fostul deputat UDMR Marko Attila sau omul de afaceri Puiu Popoviciu.

În Europa, autoritățile se descurcă mult mai bine, spun chiar oamenii din sistem. Ce ne lipsește, totuși?

Gabriel Gîrniță, Europol: ,,Numărul de personal, numărul de resurse umane care e mult sub cifra europeană, logistica, cea care la noi lasă de dorit și bazele de date se poate să sperie, dar asta nu înseamnă că nu se fac toate eforturile necesare pentru prinderea lor."

Explicația Europol este că un astfel de agent are în lucru 50 de dosare simultan, ceea ce înseamnă că procesul de căutare a infractorilor este mult îngreunat. Mai ales că, dincolo de cei condamnați definitiv, sunt și cei care încă nu au o sentință definitivă, dar pe care statul român i-a dat în urmărire generală sau chiar internațională.

Într-un an, cam 9.000 de infractori scapă de autoritățile române.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel