O tânără rupe tăcerea despre calvarul românilor din Diaspora. "Mi s-a spus: 'Românii trăiesc în copaci!' "

femeie bagaj valiza
femeie bagaj valiza

Românii plecați la muncă în străinătate au multe povești de spus. Unele plăcute, altele mai puțin fericite. ȘtiriDiaspora a stat de vorbă cu Alexandra, o tânără româncă care a plecat să lucreze în Germania în 2013, sătulă de situația din țară și în căutarea unui trai mai bun. Povestea ei e autentică, iar cuvintele pe care le folosește sunt dure. Povestea Alexandrei e povestea milioanelor de români care strâng din dinți, cu dor de țară, în speranța că într-o bună zi se vor întoarce acasă și coșmarul se va termina.

Alexandra avea doar 24 de ani când a decis că povara facturilor din România e prea mare și că merită ceva mai bun de la viață. A plecat plină de speranță să lucreze în Germania, însă avea curând să descopere că a "lăsat în urmă viața grea din România pentru o alta, și mai grea, în străinătate". 

Concluzia ei după 7 ani? "Un IAD! Românii sunt tratați ca niște sclavi! Cine a fost plecat la muncă în afară, știe foarte bine despre ce e vorba".

ȘtiriDiaspora: Străinătatea: Rai sau Iad?

Alexandra: Fără să stau prea mult pe gânduri: IAD! Cine a fost plecat la muncă în afară României, știe foarte bine despre ce este vorba. Cu siguranță că sunt și români care au fost tratați bine odată ajunși în altă țară, însă sunt convinsă că îi poți număra pe degete, iar pe ceilalți, care sunt majoritatea și, Doamne, sunt mulți, le pierzi șirul. Doar că, în presă se prezintă, de obicei, numai câteva cazuri excepționale, să le numim așa, și, de cele mai multe ori, acestea sunt despre români inventatori sau antreprenori care au răzbit pe un alt tărâm decât cel natal. Dacă s-ar face reportaje despre fiecare om simplu plecat la muncă în străinătate, presa ar fi pur și simplu invadată de aceste materiale.

De ce pleacă românii în altă țară?

Din cauza traiului zilnic care devine pe zi ce trece tot mai greu de dus. Hai să fim realiști: nu toată lumea s-a născut într-o familie bogată și a crescut în puf. Mai sunt unii (aici intrând marea majoritate a românilor, după părerea mea) care trebuie să-și drămuiască foarte bine fiecare bănuț pentru a le ajunge să-și achite cheltuielile zilnice indispensabile: locuința (care este de obicei chirie sau rată lunară la bancă) și cheltuielile ce vin odată cu aceasta (cheltuieli de administrație, apă, canalizare, salubrizare, energie electrică, gaze naturale, cablu TV, în cele mai multe cazuri, internet și telefonie mobilă și, nu în ultimul rând, mâncare. Astea sunt doar câteva dintre cheltuielile lunare obișnuite, presupunând că nu deții un autoturism și ești singur sau căsătorit dar fără să ai copii (aceștia implicând alte costuri suplimentare) și nemaipunând la socoteală alte taxe și impozite ce trebuiesc și ele plătite sau diverse „mofturi" precum îmbrăcămintea sau încălțămintea care, pentru un om de rând au devenit în ultima vreme de-a dreptul inaccesibile. Fiecare om își dorește să trăiască liniștit și să nu ducă grija zilei de mâine. Si cum pe la noi se vehiculează ideea că „în străinătate câinii umblă cu covrigi în coadă", românul nostru își ia inima în dinți și lumea în cap și se mută într-o altă țară, lăsând în urmă viața grea din România pentru o alta, și mai grea, în străinătate.

"O viață mai bună care se lasă așteptată, dar nu mai vine"

 

Ce speră românii să găsească în străinătate și ce găsesc de fapt odată ajunși acolo?

O viață mai bună care se lasă așteptată, dar nu mai vine. Ca orice om, vrei să-ți poți plăti chiria sau cheltuielile fără să te gândești că atunci când mergi la magazin, trebuie să te uiți lung la o ciocolată înainte să ți-o poți permite să o cumperi și, pe care, în final oricum nu o s-o iei pentru că asta ar însemna să tai altceva de pe lista de cumpărături. E drept, viața asta fără griji chiar există în străinătate, însă pentru ei, cei născuți acolo, nu pentru stăini. Sau cel puțin nu există pentru majoritatea românilor care, odată ajunși acolo, au un venit lunar minim sau chiar mai mic decât atât, de cele mai multe ori, și au de plătit exact aceleași cheltuieli ca și în România, țara de unde au fugit în speranța unei vieți mai bune, sau poate chiar mai multe, doar că într-o altă valută. Și ce să vezi? Românul nostru s-a întors de unde a plecat. Vorba vine... că pe lângă salariul mizer pe care îl primește acum, mai este tratat și ca un sclav.

Vezi și: Povestea de succes a lui Alexandru, românul care a studiat în SUA și s-a întors să revoluționeze mobilitatea în Europa

Cum este de fapt viața românilor plecați la muncă în străinătate?

Incredibil de grea și rea, în același timp. Pe lângă dorul de casă, românii sunt tratați ca niște sclavi. Spre exemplu, în Germania, în zona Bavaria, în locul unde am lucrat noi, vorbesc aici despre soțul meu și despre mine, eram tratați ca niște robi, mai mult decât atât, tot mai rău pe zi ce trece, chiar și după 7 ani de muncă în același loc. Să vă povestesc așa în mare despre ce este vorba: am ajuns acolo în anul 2013, la începutul lunii mai. Soțul meu a început ca și spălător de vase, dar în timp a evoluat și a tot evoluat și a ajuns în final bucătar-șef. Eu am început ca și cameristă și am terminat tot ca și cameristă (doar că în ultimii 5 ani petrecuți acolo, aveam tot mai multe responsabilități care nu țineau nicidecum de fișa postului, pe care oricum nu am primit-o niciodată), ca să văd de fapt acum, după încheierea contractului de muncă, pe scrisoarea de recomandare primită, că în ultimii 5 ani eu eram, de fapt, șef-adjunct al cameristelor, orice ar fi însemnând asta! Eu și restul angajaților, până și managerul, știam că sunt șefa cameristelor (nu șef-adjunct!), asta doar când era vorba despre lucru, pentru că la salariu sau la titulatură, nu s-a văzut niciodată. De fapt, ba da, s-a mai observat așa câteodată, hai să nu mint: cu cât lucram mai mult (au fost doi ani, pe timpul verii, în care a trebuit să lucrăm câte 5, respectiv 3 luni încontinuu, fără nicio zi liberă pentru că eram doar două cameriste la aproximativ 75 de camere), cu atât luam mai puțini bani și eram tratați și mai urât. Asta până într-o frumoasă seară de sâmbătă, 25 ianuarie a.c., când am zis că este suficient cât am suportat batjocura angajatorului și ne întoarcem acasă, fie ce-o fi!

"Ce mărire de salariu vreți? Voi românii, în țara voastră, oricum trăiți în copaci!"

 

Cum sunt văzuți și tratați românii peste hotare?

Ca niște intruși, cum altfel? Angajatorii profită de faptul că ești străin, atât la propriu cât și la figurat, și te tratează cum vor. Nouă, la un moment dat, acum câțiva ani, atunci când am început și noi să vorbim cât de cât limba germană și am considerat că am merita o mică mărire de salariu (mică însemnând cam 100 de euro de fiecare) și chiar am și îndrăznit să vorbim cu angajatorul despre această posibilă mărire, am fost luați nu doar la șuturi (la figurat vorbind), ci chiar în râs, acesta enervându-se în așa hal încât ne-a zis: „Ce mărire de salariu vreți? Aveți cazare și mâncare, ce altceva vă mai trebuie? Că așa bine cum vă este vouă acum în Germania, nu o să vă mai fie niciodată! Că voi românii, în țara voastră, oricum trăiți în copaci!". Poftim?! Vă dați seama ce impresie au străinii despre noi românii? Cum adică „trăim în copaci"? Dacă ar ști străinii că la noi în țară, așa rău cum e, majoritatea oamenilor dețin „copacul" lor, în schimb ei, în orice colț de lume te-ai duce, majoritatea locuiesc în chirie. Oare de ce? Pentru că românii sunt oameni muncitori, buni la toate și care se descurcă în orice situație ar fi puși, străinii pe la altă parte, nu știu sau nu vor să facă mai nimic. Și apropo, oriunde în lume ai lucra, nu „ai cazare și mâncare", pentru că ori le plătești tu separat, ori ți se scad din salariu, cum era în cazul nostru, pentru că locuiam în același loc unde și munceam și, măcar atâta noroc am avut că nu mai trebuia să facem și naveta și să plătim și transportul. Oricum chiria și mâncarea, care includea mic dejunul și o masă pe zi, nu erau deloc ieftine, reprezentau aproximativ un sfert din salariu. Dar cei care nu locuiesc la locul de muncă, au de achitat niște cheltuieli de-a dreptul exorbitante în comparație cu salariile încasate. Cu banii știți cum e? Cât că locuiești și tu în străinătate, căci în rest zici că trăiești în România.

Vezi și: Povestea de succes a lui Silviu Briceag - Chef „Drujbă": Despre „Visul american" și România văzută prin strălucirea Las Vegasului

Merită oare acest sacrificiu, să-ți lași țara pentru o alta?

Cu siguranță nu! După atâția ani petrecuți peste hotare, am ajuns la concluzia că în România oricât de grea ar fi viața și oricât de puțini bani ai câștiga, tot este mai bine, pentru că măcar ești la tine în țară și chiar dacă nu îți convine ceva, măcar poți să-i spui celuilalt ce te deranjează pe limba ta. Cu toată sinceritatea, nu aș mai pleca niciodată la muncă într-o altă țară, pentru simplul fapt că străinii te consideră inferior lor și te tratează în consecință, chiar dacă este evident că ești cu mult mai presus decât ei, străinii fiind conștienți de acest lucru și enervându-i la culme.

Numărul românilor plecați la muncă în Germania a crescut în ultimii ani, estimările autorităților fiind că aproximativ un milion de români au ales această țară ca a doua casă. 

*Notă: Numele angajatorului, precum și alte nume proprii au fost omise intenționat pentru a-i proteja identitatea Alexandrei. O parte din familia ei încă se află la muncă în Germania și lucrează la aceeași companie.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.22