„Nu voi da în gât pe nimeni niciodată!” Victor Pițurcă, explicații după acuzațiile DNA: „Sunt complet nevinovat”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a vorbit despre acuzațiile care i se aduc de procurorii DNA.

„S-a spus că am oferit bani, că... pe acel domn l-am văzut o singură dată în viața mea. O să contest controlul judiciar! 

Băi, fraților, dar nu mai avem voie să mergem în biroul cuiva? L-am cunoscut, fiind cu băiatul meu acolo, atât și nimic mai mult. Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască! De lucrul acesta s-a ocupat o altă firmă. MApN a cumpărat de la firma care i-a dat aceste produse. Firma băiatului meu a fost implicată pentru că a investit banii. 90% din banii din firma băiatului erau ai mei. L-am împrumutat pe fiul meu să cumpere aceste produse.

Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni am vrut și eu să cunosc niște oameni care i-au propus această afacere. Acesta a fost singurul lucru. La cel care m-am dus lucra cu o firmă de armament. Eu am cumpărat o fostă fabrică de armament și credeam că pot face o afacere în sensul ăsta. La biroul lui Țuțu am mers, am făcut cunoștință, am vorbit și am plecat. Eu voiam să vând acea fabrică, el mi-a propus altceva, de fabricare de pistoale.

N-am nimic în comun cu acea afacere, nu cunosc pe nimeni din această afacere! Singura probă este că am fost în birou la acel domn jumătate de oră, atât!

Vreau să vă spun că nu am semnat nimic din ceea ce mi-au prezentat procurorii, sunt complet nevinovat, consider că este un mare mare abuz. Fraților, nu ne interesa pe noi! Firma cu care s-a asociat fiul meu se ocupa de aducerea acestor măști, de produse, de acolo din China. De tot s-au ocupat ei, firma care a venit cu afacerea, care a luat 40% din profit.

În România nu poți să stai de vorbă cu un om pentru că ești supus acestor abuzuri?

Nu voi da în gât pe nimeni niciodată! Dacă ar fi cineva care să fi comis ceva și eu să fi știut... mi se pare inadmisibil”, a spus Victor Pițurcă.

 

Acuzațiile DNA

 

DNA anunţa, luni, într-un comunicat, că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu, director general al Companiei Naţionale Romarm SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.

De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor 'servicii' suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA informează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel