„În 2016, când am venit în Anglia, chiria era 650 de lire pentru două camere. Lucram pe salariul minim, care era 7,87 lire pe oră. Munceam și eu, și nevastă-mea. Eu ajungeam la 60 de ore pe săptămână, cât ținea magazinul deschis. Nu ne lipsea nimic: aveam ce mânca, plăteam chiria și reușeam chiar să punem bani deoparte. În primul sau al doilea an ne-am cumpărat și niște terenuri în România, din banii făcuți aici”, povestește românul.
Dar anii au trecut, iar visul britanic s-a transformat într-o cursă scumpă pentru supraviețuire.
„După doi ani, am plecat la o altă chirie, 900 de lire pentru o casă cu trei camere. Am stat acolo trei ani, proprietarul n-a ridicat chiria, dar după pandemie a vândut casa. Când am început iar să caut locuință, mi-a venit să mă iau cu mâinile de păr. Am găsit cu 1.300 de lire pe lună, iar acum, după trei ani, e 1.425. Agenția ridică mereu prețul, 25-50 de lire în plus, cât vor ei”, spune el.
„Când vine iarna, îmi aduc aminte cât am cheltuit anul trecut pe gaz și curent și mă apucă durerea de cap. Salariul minim nu mai e 8 lire, e 12 și ceva, dar nu se simte. Câștig mai mult decât dublu față de acum 10 ani, dar banii nu mai ajung. Dacă nu fac între 800 și 1.000 de lire pe săptămână, murim de foame. Schema cu pusul deoparte e uitată. Muncim doar ca să trăim și suntem tot pe minus”, mărturisește bărbatul.
„În 2016 trăiam decent. Acum, totul costă dublu, iar copiii nu mai au viață socială”
Românul recunoaște că între timp și stilul de viață al familiei s-a schimbat, însă nu pentru că ar trăi peste medie, ci pentru că nevoile firești s-au multiplicat. „Când am venit, copiii erau mici. Nu aveam două mașini, nici trei abonamente la telefoane. Mai luam haine de la Primark, că erau copii mici și nu ne trebuia mare lucru. Acum, fata mea are 16 ani, are nevoie de abonament, mai vrea o pereche de adidași - cum sunt adolescenții. Dar nu facem nimic ieșit din comun. Trăim decent, nu regește. Orice familie din Anglia are mașini, chirie, asigurări, telefoane - lucruri normale azi, dar care atunci nici nu existau în viața noastră.”
Ceea ce îl doare însă cel mai mult este lipsa de perspectivă pentru copiii săi. „Fiica mea mare are 16 ani și n-are trei prieteni. Termină școala la patru după-amiaza, iarna e deja întuneric, nu are unde să iasă. Una dintre prietene stă la doi kilometri, alta la cincisprezece. Aici copiii n-au viață socială, nu au copilărie. Totul e doar mers la școală și acasă. Asta nu e viață”, spune românul, cu un ton amar.
„Anul viitor plecăm definitiv. În România am o casă și sper să trăim liniștiți”
După aproape zece ani petrecuți în Marea Britanie, românul spune că decizia e luată: se întoarce acasă. „Singurul lucru care ne-a ținut până acum a fost școala copiilor. Fata cea mare termină secundary school la anul, și atunci plecăm. Niciodată n-am fost hotărât să rămânem aici definitiv, dar acum știu sigur că nu mai merită. În România s-au schimbat lucrurile. Da, și acolo sunt prețuri mari, dar s-au mărit și salariile. Când am plecat, luam 12,5 milioane, acum acolo sunt 60 de milioane. Măcar acasă am reușit să cumpărăm un apartament, nu o să mai plătim chirie.”
„Abia aștept momentul ăla, prima lună în care să nu mai dau 1.400 de lire pe chirie. Cred că mă pun pe burtă de bucurie. Să vină luna și să nu scot niciun ban din buzunar pentru o casă care nu e a mea... ăla o să fie visul. În România o să trăim mai liniștiți, chiar dacă nu o să fim bogați. Aici, în Anglia, doar muncim ca să plătim facturi. Mulțumim, Anglia, dar ne pare rău. Nu mai vreau să aud de tine niciodată”, a încheiat românul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
