Italia. Româncă, acuzată de răpire internațională de copii. Fostul soț nu și-a văzut de un an jumătate băiețelul

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă, în vârstă de 29 de ani, riscă un proces pentru răpire internațională de copii, în Vicenza, Italia, după ce și-ar fi luat băiețelul de 5 ani în țara natală și nu i-ar mai fi permis tatălui să-l vadă.

Potrivit tatălui, în vârstă de 31 de ani, el nu și-ar mai fi văzut băiețelul de mai bine de un an și jumătate. 

„Copilul este cu bunicii materni, amândoi cu probleme de dependență, în România, pentru că fosta soție m-a părăsit după o ceartă și nu vrea să aducă copilul înapoi în Italia”, spune tatăl.

Până acum, românca nu a luat în considerare sentința civilă a instanței din Vicenza, care împreună cu președintele secției I Caparelli a dispus, în martie anul trecut, custodia exclusivă a copilului tatălui său, care ar trebui să primească și o indemnizație de întreținere de 150 de euro pe lună. Acum, justiția, împreună cu procurorul Block, a închis ancheta împotriva mamei copilului, A. D., în vârstă de 29 de ani, cetățean român, asistată de avocatul Agron Xhanaj, și riscă proces pentru răpirea internațională de copii. În sala de judecată, tatăl, I.C.F., în vârstă de 31 de ani, muncitor din Malo, va putea introduce acțiune civilă. Dar scopul lui, mai mult decât compensația materială, este să-și poată îmbrățișa fiul.

 

Românca l-a anunțat că nu mai vrea să se întoarcă în Italia

 

Cei doi tineri s-au cunoscut în anul 2015. S-au îndrăgostit şi s-au hotărât să se mute împreună. Din dragostea lor, în anul 2016, s-a născut micuțul, iar relația a continuat liniștită. În iulie 2020, familia a decis să plece la Brăila, orașul natal al mamei, pentru o vacanță la casa bunicilor. Acolo, însă, cei doi părinți s-au certat. I. C. F. a decis să se mute în casa unui prieten comun, dar împăcarea nu s-a mai produs și românca l-a anunțat că nu mai vrea să se întoarcă în Italia.

El a fost de acord ca femeia și copilul să rămână în România până la începutul lunii septembrie printr-un document scris și s-a întors la Malo pentru că trebuia să înceapă serviciul.

De atunci, tatăl nu i-a mai văzut, nici pe româncă, dar nici pe copilul său. A. D. l-a blocat de pe rețelele de socializare și pe telefoanele mobile, iar în acele vremuri a reușit să vorbească cu copilul prin skype: „Fiul meu mi-a spus că vrea să revină cu mine”.

 

Românca s-ar fi întors în Italia, lăsându-l pe fiul lor părinților săi

 

Muncitorul a descoperit apoi două fapte care l-au speriat: fostul socru bea mult, iar soția lui ar fi consumat droguri. Nu numai atât: A. D. s-ar fi întors în Italia, lăsându-l pe fiul lor părinților săi. Românca s-ar fi stabilit de ceva vreme la Milano postând anunțuri ca escortă împreună cu un compatriot. Ar fi logodită cu un tânăr român și i-ar păsa foarte puțin de fiul ei.

Până acum, tânăra nu s-ar fi ocupat de acțiunile în justiție întreprinse de tatăl fiului ei, nu i-ar fi răspuns avocatului și nici nu s-ar fi prezentat în instanța de la Vicenza.

Din punct de vedere penal, tatăl așteaptă ca sentința Vicenza să fie recunoscută de autoritățile române. Între timp va începe procesul penal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel