Convoiul care transporta ajutor umanitar în Melitopol, capturat de ruși. Primar: Inamicul nu ne va doborî, ci ne va înfuria

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Convoiul care transportau ajutor umanitar în Melitopol, capturat de ruși. Primar Inamicul nu ne va doborî, ci ne va înfuria ca să câștigăm
Convoiul care transportau ajutor umanitar în Melitopol, capturat de ruși. Primar Inamicul nu ne va doborî, ci ne va înfuria ca să câștigăm

Soldații ruși care au ocupat orașul Melitopol nu au lăsat convoiul umanitar să intre în localitate și l-au sechestrat cu tot cu autobuzele și camioanele încărcate, a anunțat primarul Ivan Fedorov, potrivit publicației UNN.

"Invadatorii ruși nu au lăsat convoiul nostru umanitar să ajungă la Melitopol! Mai mult, amenințăndu-i pe șoferi, au pus mâna toate autobuzele și camioanele cu marfă umanitară. Aceasta înseamnă că locuitorii Melitopolului și locuitorii regiunii nu nu vor primi hrana și produse de igienă, iar persoanele grav bolnave - medicamente.

Oamenii nu vor putea părăsi Melitopol! Invadatorii ruși încalcă toate normele posibile ale acordurilor internaționale și toate normele existente ale umanității? Întrebarea a devenit de mult una retorică”, a spus primarul.

Fedorov a menționat că, în conformitate cu Convențiile de la Geneva, garantul coridoarelor umanitare este Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Această organizație a primit asigurări scrise din ambele părți ale intenției lor de a oferi un coridor umanitar, mai scrie sursa citată. 

"Rusia a dar asigurări pe hârtie. Totuși, după cum vedem, nu și-a îndeplinit promisiunile. Cazul ajutorului umanitar pentru Melitopol este un exemplu viu pentru întreaga lume civilizată că promisiunile Rusiei, chiar și cele făcute organizațiilor internaționale, sunt fără valoare. Cu toate acestea, noi nu ne oprim și luptăm în continuare pentru regiunea natală Melitopol! Inamicul nu ne va doborî, ci doar ne va înfuria și mai mult ca să supraviețuim și să câștigăm!", a adăugat primarul.

Fostul oligarh Mihail Hodorkovski: După Ucraina, Putin va trece la ţările baltice

 

Mihail Hodorkovski, oligarhul auto-exilat, care a fost cel mai bogat om din Rusia, a vorbit, într-un interviu acordat CNN, că, în cazul în care Ucraina va fi îngenuncheată, Putin nu se va opri aici, dar va ataca şi alte state, iar primele vor fi ţările baltice.

„Trebuie să înţelegem că, în mintea lui, Putin este în război, dar nu cu Ucraina. El este în război cu Statele Unite şi NATO. Sunt absolut convins că, dacă Putin decide că a câştigat în Ucraina, războiul se va extinde. Următorii paşi vor fi ţările baltice”, a spus Hodorkovski.

Hodorkovski a mai spus că el crede că Putin a „înnebunit” atunci când a văzut că ucrainenii nu i-au primit cu braţele deschise pe invadatorii ruşi. 

„Faptul că oamenii din Harkov nu i-au întâmpinat cu flori, nu doar că l-a înfuriat, chiar cred că l-a înnebunit de-a dreptul. Atunci a început să bombardeze Harkovul şi Kievul", a menținat Hodorkovski.

Hodorkovski, un critic vehement al lui Putin, a fost odată cel mai bogat om al Rusiei, până la arestarea sa din 2003, sub acuzaţia de fraudă şi evaziune fiscală. El spune că acţiunile împotriva sa au avut motivaţie politică. Compania lui de petrol a fost preluată de statul rus după arestare. Hodorkovski a fost închis timp de aproape un deceniu, fiind eliberat în 2013, relatează tvrmoldova.md

Șările baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, sunt  membre ale Alianţei Nord Atlantice. Preşedintele american Joe Biden a reafirmat, la Varşovia, că articolul 5 din Tratatul NATO, care stipulează că un atac asupra unei ţări membre a Alianţei Nord-Atlantice este un atac asupra tuturor, constituie o „datorie sacră'' pentru Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel