Casa lui este modestă, cu o curte mică și o terasă simplă - nimic care să atragă privirile sau să dea impresia unei locuințe luxoase.
„Sunt bun ca pâinea caldă”, spune el râzând, „dar să nu îndrăznească nimeni să-mi atingă familia”. Este un bărbat solid, obișnuit cu efortul fizic și cu drumurile lungi, dar dincolo de forța lui stă un tată care își ia rolul în serios. De câteva zile, însă, ochii lui poartă o umbră de oboseală și neliniște: nopțile sunt frânte de teama că hoții s-ar putea întoarce.
Noaptea în care totul s-a schimbat
Totul s-a petrecut într-o seară de miercuri, în jurul orei 22. Liviu era acasă cu soția și fetițele, când a observat că afară era o beznă neobișnuită. Hoții, trei indivizi mascați, tăiaseră curentul la lampa din curte și escaladaseră zidul pentru a ajunge la terasa din spate.
„La început am crezut că e vecinul. Dar zgomotul nu se oprea. Am ieșit pe terasă și m-am trezit cu ei în față, toți trei. N-am mai stat pe gânduri. M-am repezit spre primul și l-am împins de pe balcon”, povestește el.
Cei doi rămași au sărit pe el, l-au trântit de perete și l-au lovit, dar instinctul de a-și proteja familia i-a dat forță.
„Încă am un hematom pe șold. Dar gândul la soția mea și la fetițe mi-a dat curaj. I-am împins pe amândoi cât am putut de tare și i-am făcut și pe ei să sară jos. Au aterizat în picioare și au fugit spre o mașină neagră care a demarat în trombă”, își amintește românul.
Un vecin de peste drum a văzut totul și a confirmat povestea. Carabinierii au ajuns repede la fața locului, dar atacatorii nu au fost prinși.
Urmele atacului și frica de după
În casa lui Liviu, ușa de la terasă poartă încă urmele tentativei de spargere, iar pe zid se mai văd amprentele hoților. Soția lui nu mai poate dormi, verifică ușile și ferestrele de mai multe ori înainte de culcare, iar fetițele se trezesc speriate în toiul nopții.
„Le-am spus mereu: dacă nu sunt eu acasă și intră hoții, voi nu faceți nimic, vă prefaceți că dormiți. Dar de data asta am fost acolo și am putut să reacționez”, spune Liviu. A cerut șefului său să nu-i mai dea curse de noapte, ca să poată fi alături de familie.
„Nu sunt un erou, am făcut ce trebuia”
Chiar dacă întreaga comunitate îl privește ca pe un erou, Liviu nu se consideră unul. „Am reacționat din instinct, pentru că mi-am simțit familia în pericol. Dacă s-ar repeta totul, aș face la fel. Dar le spun tuturor: dacă nu aveți forța să vă apărați, nu reacționați. Eu am putut pentru că sunt un om puternic fizic. Dar nu oricine poate să facă asta.”
Astăzi, în ciuda fricii, Liviu știe că și-ar risca viața din nou dacă ar fi nevoie. Pentru el, familia rămâne cea mai mare comoară - iar balconul pe care s-a dat lupta a devenit un simbol al hotărârii sale de a o proteja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
