Un pediatru italian aflat la granița ucraineană discută despre agonia copiilor. „De ce stau oamenii așa, pe jos, pe stradă?"

Un pediatru italian aflat la granița ucraineană discută despre agonia copiilor. „De ce stau oamenii așa, pe jos, pe stradă?"
Un pediatru italian aflat la granița ucraineană discută despre agonia copiilor. „De ce stau oamenii așa, pe jos, pe stradă?"

În acest Paște, separarea familiilor, durerea, teama refugiaților de a nu-și putea proteja copiii sunt o amintire de neșters pe care un pediatru aflat la granița ucraineană o va purta mereu în suflet, conform unei publicații locale din Italia.

Paștele Bisericii Ortodoxe, în care se identifică aproximativ 70% din populația ucraineană, va avea loc duminica viitoare. Însă obiceiurile, tradițiile și chiar sentimentul de sărbătoare a dispărut pentru familiile de refugiați. Un medic pediatru italian aflat la granița româno-ucraineană pentru a oferi ajutor medical copiilor, dar și adulților, care trec granița sau care sunt găzduiți în taberele de refugiați din zonă, atât guvernamentale cât și administrate de eclesiastici, a vorbit deschis despre modul în care sunt afectați copii de război, mai ales în aceste momente. 

Alături de Renata, un medic pediatru din Vercelli, la clinica mobilă, se mai află și personalul psihologic format din Ștefania și Nadia, sub coordonarea lui Alice și fotograful Danilo. Sunt dotați cu o rulotă cu medicamente și instrumente de diagnostic și se deplasează în zona Suceava-Siret în funcție de nevoile care le sunt semnalate.

 

Mii de ucraineni vor petrece Paștele pe gânduri și cu frica de a nu pierde pe cineva drag

 

Renata a mers la un centru cu refugiați și a cules, în colaborare cu neuropsihiatrul infantil, mărturia unei femei, mamă a doi copii de 3 și 7 ani. Aceasta a ajuns de la Mariupol la granița cu România după o călătorie istovitoare de 20 de zile. A fost deosebit de tulburată de întrebările pe care i le-au pus copiii la ieșirea din buncărul în care fuseseră închiși timp de câteva zile, explică pediatra conform torino.repubblica.it.

"De ce stau oamenii așa, pe jos, pe stradă?", a fost întrebată, iar în acel moment, în ciuda tsunami-ului emoțional și a panicii care se ridica la vederea trupurilor fără viață împrăștiate peste tot pe drum, a reușit să răspundă: "Oamenii dorm, se odihnesc pentru că, la fel ca noi, vor pleca în curând și au nevoie de energie pentru a face față călătoriei.”

Pe lângă povara emoțională a ceea ce vedea și trăia, mai era și stresul și grija de a-și proteja copiii, de a-i proteja de o experiență atât de dură și nedreaptă, care nu dorea să îi marcheze pentru totdeauna.

 

Povești reale despre dramele ucrainenilor, direct de la un pediatru

 

„Plângând, ne-a spus că ea credea că nu a fost la înălțimea sarcinii sale de "mamă" de a le proteja bunăstarea psihologică și că acest lucru i-a creat un puternic sentiment de vinovăție. Dureros pentru ea să povestească, dureros pentru noi să ascultăm. M se întâlnise cu soțul ei cu o zi înainte la graniță pentru a-și lua rămas bun, deoarece el s-a întors să lupte și de atunci nu mai schimbau decât câteva cuvinte la telefon, sperând să se întâlnească din nou într-o zi.

Paștele ei va fi cu siguranță unul al așteptării: un apel sau un mesaj, cel mai probabil plângând, dar întotdeauna fără a-i implica pe copiii care, grație puterii și curajului ei, păreau aparent senini în privirile și jocurile lor cu ceilalți.

La fel va fi Paștele și pentru o femeie singură cu cinci copii, cel mai mic de un an și cel mai mare de numai 12 ani, care vrea să fie liniștită în privința sănătății copiilor. Chiar și în acest moment, pentru a le acorda atenție copiilor, se privează complet de ceea ce ar vrea să primească pentru ea însăși și de care are atâta nevoie pentru a se simți mai bine.

În sfârșit, acea femeie în vârstă cu pareză la un braț care a fugit din război și care ajunsese la centru abia cu o oră în urmă, va petrece Paștele tot pe gânduri. Se izolează de toată lumea și plânge în singurătate. Încă nu știe care va fi destinația ei viitoare, inclusiv în legătură cu problema ei fizică gravă care ar putea să o îndrepte spre un centru de reabilitare specializat, nu se poate abține să nu se gândească la cei șapte copii ai săi care nu sunt aproape de ea, nu o pot îngriji, nu o pot lua în brațe. ”, a prezentat cu lacrimi în ochi Renata, pediatrul care s-a întâlnit cu toți acești oameni.

 

„Este dificil chiar și pentru voluntari să ajute fără să fie afectați emoțional”

 

„Și aici este dificil chiar și pentru voluntari să ajute fără să se implice prea mult emoțional, fără să fie afectați. E greu să încerce, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, să ofere ajutor fără să invadeze viața privată și simpla căutare de odihnă și de primire a refugiaților. 

Despărțirea familiilor, durerea trăită, lipsa de hrană și teama de a nu-și putea proteja copiii vor fi o amintire de neșters pe care o voi purta cu mine, alături de incertitudinea viitorului și durerea abandonării forțate a întregii securități create într-o viață.”, continuă pediatra.

 

Cum poți oferi ajutor refugiaților

 

„Așadar, în zilele de Paște, ar fi frumos să le adresăm un gând, o dorință, un sentiment de solidaritate și speranță celor care suferă o durere inimaginabilă, dar care au în ochi speranța și dorința de a se reconstrui, de a se întoarce la viețile și afecțiunile de odinioară, care au fost perturbate de încă un război nedrept. 

Suntem aici pentru ei și fie ca Paștele nostru să fie Paștele vostru în renașterea tuturor inimilor.”, a încheiat pediatra mesajul transmis către toți românii și cei care se află în preajma refugiaților ucraineni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy