Spania. Coșmarul unei românce, vândută și exploatată ani la rând: „Am fost violată când veneam de la școală de cinci indivizi și apoi a început tortura”

Loredana Iriciuc / 23 dec, 12:16
Spania. Coșmarul unei românce, vândută și exploatată ani la rând: „Am fost violată când veneam de la școală de cinci indivizi și apoi a început tortura”. FOTO: captură continental.com.ar
Spania. Coșmarul unei românce, vândută și exploatată ani la rând: „Am fost violată când veneam de la școală de cinci indivizi și apoi a început tortura”. FOTO: captură continental.com.ar

Amelia Țigănuș a povestit pentru BBC coșmarul prin care a trecut, fiind exploatată după ce a fost capturată la numai 17 ani. Românca a fost violată de cinci bărbați în România când avea 13 ani, iar mai apoi a fost vândută.

Mafiile care sunt dedicate exploatării sexuale a femeilor au capturat-o pe Amelia când ea avea numai 17 ani. Au vândut-o unui proxenet spaniol cu ​​300 de euro. Și timp de cinci ani a practicat prostituția în peste 40 de bordeluri din Spania, îndurând ceea ce ea descrie drept „tortură”, în locuri pe care nu ezită să le definească drept „lagăre de concentrare” autentice.

Dar Amelia, născută în 1984 în Galați, nu numai că a reușit să supraviețuiască tuturor acestor lucruri. De asemenea, a reușit să lase acea lume în urmă și astăzi luptă pentru cei care sunt în pericol.

Ea a devenit oratoare, scriitoare și activistă pentru abolirea prostituției, un reper pentru mișcarea feministă din Spania, unde continuă să trăiască. Ține discursuri în școli și tocmai a publicat „Revolta curvelor” (Ediciones B), o carte pe cât de șocantă, pe atât de necesară.

 

„Am fost exploatată sexual timp de cinci ani”

 

Ai fost o prostituată. Câți ani ai fost exploatată sexual?

Timp de cinci ani, din 2002 până în 2007, de la 18 la 23 de ani.

Cum a început totul? Cum ajungi o prostituată?

După toți acești ani, care sunt mulți pentru că sunt deja pe drum spre 38 de ani, am reușit să analizez puțin traiectoria. Cât am fost în sistemul de prostituție, nu am putut să o fac pentru că am crezut, pentru că așa fusesem făcută să cred, că dacă eram acolo era vina mea, că era responsabilitatea mea pentru că într-o zi am spus „da” fără a avea instrumente pentru a putea analiza și înțelege în ce circumstanțe am spus „da”. Acum văd clar un model care se repetă, nu numai în istoria mea, ci și în cea a marii majorități a femeilor care ajung să fie prostituate.

Și care este acel model?

Pe de o parte, există sărăcia. Dar și violența sexuală pe care o suferim de la o vârstă fragedă și la care se adaugă respingerea socială, pentru că aici există o responsabilitate socială clară. Când mediul ne alungă, ne marginalizează, suntem lăsați într-o situație extrem de vulnerabilă în care trebuie să supraviețuim. Și în acele circumstanțe ne este foarte ușor să fim prinși de proxeneți.

În cazul tău specific, ce s-a întâmplat?

M-am născut în 1984 în România, într-o familie muncitoare. Spun asta pentru că cred că clasa socială are foarte mult de-a face cu asta. Totuși, nimic nu sugera că voi fi „curva” tuturor, pentru că noi nu suntem doar târfa proxeneților, suntem ai unei întregi societăți care preferă să privească în altă parte. Era o fată foarte inteligentă, visa să fie profesor sau doctor, și de fapt a avut rezultate academice foarte bune. Dar totul s-a schimbat când, la vârsta de 13 ani, am fost violat de cinci indivizi, întorcându-mă de la școală. Acesta a fost punctul de cotitură, punctul în care viața mea s-a schimbat. Nu numai din cauza violurilor în sine, a devastării și a traumei, ci și din cauza a tot ceea ce a urmat.

Ce s-a întâmplat după ce ai fost violată în grup?

Apoi a venit reacția mediului și a societății la această agresiune. Este ceva ce vedem frecvent, când victima este chestionată, când este învinuită, este responsabilă pentru situația în care se află și este expulzată și marginalizată. Am suferit un adevărat calvar și până la urmă am ajuns să abandonez școala, pentru că am fost hărțuită. Eticheta „curvă” îmi fusese deja pusă.

Vrei să spui că, după ce a fost violată de cinci bărbați, mediul nu te-a considerat o victimă, ci a te-a învinuit pentru acel atac sexual?

Da, exact. Este ceva ce, din păcate, continuăm să vedem. Înainte, mai clar, când mulți se întrebau ce face într-un anumit loc o femeie care a fost violată, cum era îmbrăcată, de ce nu a denunțat, pentru că nu ar fi scăpat... Este vorba despre a pune sub semnul întrebării inocența victimă. Am suferit de asta și, fără să găsesc o ieșire, la 17 ani au început să-mi vorbească despre posibilitatea de a veni în Spania. Mi-au spus că îmi pot rezolva viața în câțiva ani, pentru că acesta este cel mai important cârlig pe care îl folosesc proxeneții: ne spun că în scurt timp ne vom putea rezolva problemele câștigând mulți bani. Nu ne spun că vom acumula constant o datorie, nu ne vorbesc despre consecințele fizice, psihologice și de sănătate pe care le va avea trecerea prin prostituție și eram și eu minoră când m-au prins.

În situația în care mă aflam, am spus „da”. Și dacă spui „da”, atât pentru proxeneți, cât și pentru toată societatea, ești vinovat și meriți tot ce ți se va întâmpla rău. Nu se ține cont de vulnerabilitatea noastră și de modul în care atât proxeneții, cât și prostitutele profită de această situație de vulnerabilitate, unii pentru a se îmbogăți și ceilalți pentru a se distra.

 

„M-au vândut unui proxenet spaniol cu ​​300 de euro”

 

Ai fost vândută în România unui proxenet spaniol cu ​​300 de euro. Chiar așa?

Da, m-au vândut unui proxenet spaniol cu ​​300 de euro. Și nu a fost o tranzacție de film, cu o răpire. A fost ca un pact, ca ceva destul de normal.

„Uite, ți-l prezint pe acest om care urmează să-ți facă o favoare”, mi-au spus, pentru că în orice moment se vorbea că îmi fac o favoare, că îmi îndeplinesc o dorință.

„Atunci va trebui să plătiți cei 300 de euro plus banii pe care îi costă pașaportul, hainele, călătoria...”.

Și așa am ajuns să acumulez o datorie de peste 3.000 de euro.

Ai reușit să plătești pentru asta?

Am reușit să plătesc, dar cu mult efort. Pentru că ceea ce nu ne-au spus ei a fost că din banii pe care urma să-i câștigăm prin exploatare sexuală trebuia să plătim datoria, dar și cheltuielile pe care se presupune că le generează femeile care se prostituează. Și nu ne explică asta, pentru că există marele sistem de exploatare.

Nu era doar datoria, ci și zi de zi trebuia să plătim o avere pentru camerele în care dormeam supraaglomerate, pentru cocaina și alcoolul de care ne-am agățat din prima zi. Ne-au dat-o ca să ne facă să credem că vom câștiga mulți bani și am ajuns să fim cuplate ca să putem îndura zi de zi. A trebuit să plătim și amenzi pentru nerespectarea unui întreg sistem de reguli care era înăuntru. Odată ce ai reușit să plătești acele cheltuieli zilnice, puținul care ți-ar fi putut rămâne a fost redus din datorie.

Și chiar dacă veneai să o plătești cu mult efort, erai în permanență în pericol să o acumulezi din nou, din cauza acelui sistem care ne lipsește de tot, nu doar de umanitate, ci și de banii pe care se presupune că îi câștigăm. Realitatea este că situația femeilor nu se îmbunătățește, nici din punct de vedere economic, nici în alt mod.

 

„Am fost la peste 40 de bordeluri din Spania”

 

În cei cinci ani în care ai fost exploatată sexual, în câte bordeluri ai fost în Spania?

Am fost la peste 40 de bordeluri din toată țara.

Și de ce ai schimbat atât de mult locația?

În primul rând, din cauza dorinței proxeneților de „marfă nouă”. Noi femeile și fetele suntem „marfa”, iar „fetele noi”, „fetele noi 24 de ore”, este marea revendicare pe care o folosesc proxeneții. În plus, proxeneții lucrează în rețea și sunt parteneri în diferite bordeluri. Marea mobilitate a femeilor prostituate ține de a avea „măgari noi”, așa cum spun înșiși proxeneții.

Și la fel și clienții. Ei vorbesc așa, cu acel dispreț profund față de toate femeile, atât față de partenerele lor de viață, cât și față de cele dintre noi care suntem „curvele” pe care le folosesc ca simple recipiente pentru spermă. La fel, acea mobilitate are de-a face cu menținerea femeilor dezrădăcinate, astfel încât să nu putem stabili relații mai profunde cu brutarul sau chiar cu fetele de bordel și suntem în permanență într-o situație de abandon și singurătate.

Ajungi să definești bordelurile ca lagăre de concentrare. De ce?

Nu numai eu, multe supraviețuitoare definesc astfel spațiile prostituționale: bordeluri, apartamente, chiar și sensuri giratorii sau colțuri de stradă. Da, sunt lagăre de concentrare. Nu, ceea ce se întâmplă este că societatea nu este capabilă să înțeleagă sau să vadă ce se întâmplă cu adevărat în spațiile prostituționale. Dacă pentru o clipă ne-am putea imagina cum ar fi viața noastră dacă ar fi să fim în slujba celorlalți 24 de ore din 24, să ne îmbrăcăm așa cum vrea celălalt, să mâncăm și să dormim când ei ne părăsesc... Să ne punem la coadă de fiecare dată când sosește un portar pentru a alege, să suportăm ceea ce prostituția din afară este considerată agresiune sexuală, să suportăm comentarii umilitoare legate de aspectul nostru sau de ceea ce ne vor face... Și apoi să stai la coadă pentru a intra în camere pentru a fi pătruns, unde repetarea ore în șir devine un act de tortură. 

Toate acestea pentru a genera bani, foarte mulți, pentru crima organizată, pentru proxeneți și pentru a-i mulțumi pe cei care consideră agrement și distracție că violența sexuală se continuă împotriva femeilor. Pentru că pe măsură ce avansăm prin lupta feministă, lupta femeilor, pentru a realiza o lume mai bună, există bărbați care nu vor să audă un „nu”. Și ceea ce fac ei este să cumpere un „da” de la proxeneții care folosesc femeile ca marfă.

 

„Am rămas blocată în acel sistem”

 

Când și de ce ai decis să părăsești acea lume?

De-a lungul celor cinci ani în care am fost prostituată, am fost întotdeauna foarte conștientă de dorința de a ieși. De fapt, am scăpat în trei luni de la primul proxenet. Dar neavând încotro sau știind ce altceva să fac, am rămas blocată în acel sistem. În acei cinci ani am încercat de mai multe ori să ies, iar într-unul am avut succes. Ce s-a întâmplat este că după cinci ani de prostituată m-am prăbușit. 

Proxeneții înșiși spun că durata de viață a unei prostituate este de doi-trei ani, după care ea este inutilă. Mai ales că trebuie să jucăm rolul „curvei fericite”: nu doar că trebuie să ne supunem pentru a supraviețui, dar trebuie și să o facem cu zâmbetul pe buze, care este cel mai pervers.

După cei cinci ani în care m-am prăbușit, pur și simplu nu am mai putut juca acel rol. Ultimul cu care am fost i-am mușcat buza, pentru că a vrut să mă sărute. După acel episod am rămas pe scaun. Nu mă puteam gândi, eram absolut paralizată, dar știam că nu mai vreau să fiu atinsă.

După o săptămână în care am acumulat datorii, pentru că în fiecare zi trebuia să plătesc toate acele cheltuieli neimplicite de care am pomenit deja, proxeneții care dețin bordel m-au invitat să plec pentru că mi-au spus că nu este o casă de caritate.

Și unde te-ai dus?

Pe vremea aceea, singura cale prin care puteam ieși - și din păcate este singura cale pentru multe femei - era printr-un proxenet. L-am rugat să mă ducă la el acasă și în schimb să poata face sex gratis cu mine. Pentru că femeile prostituate sunt singurul lucru pe care îl avem, corpul.

După trei zile mi-am găsit un loc de muncă ca și chelneriță. Acea întoarcere la viața profesională a fost foarte grea. Eram în Spania de cinci ani, dar chiar nu știam nimic în afară de gările sau autobuzele și bordelurile în sine. Nu cunoștea lumea exterioară. M-am speriat chiar de lumina zilei, de vocile, de râsetele copiilor... Absolut totul m-a speriat. Nu era obișnuită cu lumea aceea.

 

„Femeile sunt pur și simplu tratate ca marfă”

 

Susțineți că femeile nu se angajează în prostituție. Dar cine?

Prostituția este efectuată de proxeneți și curve. Femeile sunt pur și simplu tratate ca marfă, ca obiecte de unică folosință și de unică folosință.

Cred că este important să vorbim în acești termeni pentru a ne concentra pe cine comite cu adevărat această nedreptate și tratează femeile și fetele care au nevoie din ce în ce mai multă atenție în cel mai rău mod posibil.

De-a lungul anilor, ai trecut de la exploatarea sexuală la activistă anti-prostituție. Cum ai parcurs această cale?

A fost un drum pe care l-am parcurs pas cu pas. Oamenilor le place să creadă că eroii și eroinele există, că apar de nicăieri cu o pelerină și că pot face orice. Dar realitatea este că această cale are foarte mult de-a face cu mediul pe care l-am întâlnit și cu legăturile pe care am reușit să le creez cu toți acei oameni care au știut din prima clipă să vadă în mine ceva mai mult decât un corp.  Oameni care au avut încredere în mine, precum cei care mi-au fost șefi în restaurantul în care am lucrat timp de opt ani ca chelneriță sau partenerul meu, care astăzi este soțul meu. Au știut să aibă grijă de mine, au crezut în mine și mi-au oferit acea oportunitate care mi-a schimbat radical viața.

Am luat decizia de a deveni activistă când am descoperit pentru prima dată feminismul și, la scurt timp, Sonia Sánchez, o activistă argentiniană pentru abolirea prostituției care a fost și exploatată sexual în timpul tinereții sale fragede. A avea acea referință mi-a dat impulsul să spun: „Vreau să fiu ca Sonia Sánchez. Pot să fac și ceea ce face ea”.

Și m-am gândit, de asemenea, că așa pot concentra toată durerea pe care mi-a provocat-o nu numai viața mea, ci și gândul că în fiecare zi există fete care visează să fie profesori, doctori sau astronauți, care au vise și dorințe, și care sunt convertite în „curve” prin violență sexuală și discriminare.

Drepturile omului nu sunt garantate în țările lor și ajung să fie transformate într-o marfă a acestei mari industrii criminale care este cea a exploatării sexuale. 

 

„Femeile ajung să fie persecutate, amendate și în multe țări chiar închise”

 

Sunteți în favoarea abolirii prostituției și nu a interzicerii acesteia. Care este diferența?

Da. Există o nuanță foarte importantă. Modelul care interzice prostituția este pur și simplu ceea ce pretinde că nu este văzut și îi persecută și pedepsește pe toți actorii sistemului de prostituție. Este cazul în teorie, pentru că în practică femeile ajung să fie persecutate, amendate și în multe țări chiar închise. Aboliționistul diferă prin faptul că pune în centru drepturile omului ale femeilor, pe care le consideră victime. Prin urmare, cere ca ei să nu fie persecutați sau pedepsiți și să fie, de asemenea, înzestrați cu drepturi.

Înțelegem prin drepturi ajutorul economic, accesul la locuință, formare, terapie, muncă…. Aceasta este ceea ce cerem pentru femeile care se prostituează și pentru cele care sunt în pericol de a cădea în ea. Sunt multe femei, din ce în ce mai multe, aflate în situații de mare vulnerabilitate și nu este corect sau etic să le spunem că, fiind sărace, nu au mâncare de pus pe masă sau nu au mijloace de plată, ei pot câștiga bani fiind folosiți de bărbați care au bani de rezervă.

Ceea ce trebuie urmărit sunt toate formele de proxenetism. Și trebuie să educăm generațiile tinere și profesioniștii din toate domeniile despre această realitate, astfel încât să devină conștienți că femeile care se prostituează sunt oameni și nu lucruri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0