Muncitor român, moarte cumplită în Italia. A căzut de la înălțime

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un muncitor român, în vârstă de 45 de ani, a murit, în această după-amiază, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc în Ostia, lângă Roma, Italia.

Accidentul a avut loc în via delle Baleniere, unde muncitorul român a murit după ce a căzut de pe o terasă de la etajul cinci unde efectua renovarea unui apartament. 

Intervenția salvatorilor a avut loc în jurul orei locale 15:30. Ajunși la fața locului, carabinierii companiei Ostia din Italia și personalul 118 nu au putut face decât să constate decesul românului de 45 de ani.

 

Muncitorul român și-ar fi pierdut echilibrul

 

Potrivit unei reconstrucții inițiale, bărbatul se afla pe o terasă de la etajul cinci al unei clădiri, în momentul în care s-a aplecat să ia material de lucru dintr-un troliu. După ce și-a pierdut echilibrul, muncitorul român a căzut apoi de la câțiva metri înălțime. O cădere fatală, care nu a lăsat nicio șansă la viață muncitorului român, care a murit pe loc.

La fața locului, pe lângă militarii companiei Ostia, au fost și inspectorii de muncă ai autorității locale de sănătate. Dinamica exactă a evenimentului rămâne de stabilit.

Autoritățile au deschis o anchetă.

 

Muncitor român în stare gravă, după ce a căzut de la înălțime, în Italia

 

La finele lunii martie, un alt muncitor român, care lucra pe un șantier din Collegno, provincia Torino din Italia, se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ doi metri.

Accidentul de muncă s-a produs pe 27 martie, pe un șantier în Corso Francia din Collegno. Un muncitor român, care lucra pe șantier, și-a pierdut echilibrul și a căzut de pe o scară, de la o înălțime de aproximativ doi metri.

Bărbatul este în stare foarte gravă, fiind internat la spitalul Giovanni Bosco din Torino. Inspectorii de muncă au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele produceri accidentului de muncă, în urma căruia muncitorul român a fost rănit grav.

 

Muncitor român, mort după ce a căzut de la înălțime. Vasile lucra ca zidar

 

În luna februare un alt român, 52 de ani, a murit după ce a căzut de la înălțime în Ravenna, Emilia Romagna din Italia. Incidentul s-a petrecut pe 4 februarie, atunci când bărbatul a căzut de pe o schelă, de la patru metri înălțime, potrivit publicației Corriere Romagna.

Bărbatul, pe nume Vasile B., lucra alături de colegii săi pe via Carso, în incinta unui imobil în care se desfășoară lucrări de restructurare și reamenajare la trei apartamente. În cursul după amiezii, din motive necunoscute, bărbatul și-ar fi pierdut echilibrul căzând de la aproximativ patru metri înălțime. Impactul cu solul a fost deosebit de violent, iar românul nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

Autoritățile au deschis o anchetă, care va fi condusă de procurorul Lucrezia Ciriello. Printre ipoteze se numără și cea a prăbușirii unei schele. Cercetările autorităților vor face lumină în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy