Mii de articole pirotehnice, descoperite, în urma unei percheziții, în casa unui român. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Nicoleta Baciu / 16 dec 2021, 13:28
Mii de articole pirotehnice, descoperite, în urma unei percheziții, în casa unui român. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
Mii de articole pirotehnice, descoperite, în urma unei percheziții, în casa unui român. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt - I.T.P.F. Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Vișina, județul Olt.

Astfel, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 7.247 de articole pirotehnice, constând în baterii de artificii și petarde. În ziua de 15.12.2021, în cadrul unei acțiuni informativ-operative derulate la nivelul S.T.P.F. Olt, polițiștii de frontieră au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară pe raza județului Olt – comuna Vișina, la domiciliul unui bărbat, cetățean român, în vârstă de 25 de ani.

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite 7.247 de articole pirotehnice, constând în baterii de artificii și petarde.

Totodată, în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana sus-menționată nu deținea documente de proveniență și nici autorizație legală pentru efectuarea de operațiuni cu astfel de produse. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt - Poliția Orașului Corabia.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoana în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de derularea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de art, 37, din  Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Nu mai puțin de 15 tone de materiale pirotehnice au fost descoperite într-un TIR la Vama Giurgiu, pe data de 6 decembrie.

 

Aproximativ 15 tone de petarde și artificii, descoperite la Vama Giurgiu  

 

Polițiștii de frontieră giurgiuveni, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, au descoperit într-un autocamion, 15.000 de kilograme de articole pirotehnice, pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare. Articolele pirotehnice erau ascunse în autoremorca mijlocului de transport “prin metoda capac”, în spatele unor paleți cu cartofi, conform unui comunicat de presă. 

În ziua de 05.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, polițiștii de frontieră au acționat în sistem integrat împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu materiale pirotehnice.

Astfel, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean român, în vârstă de 64 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 21,5 tone de cartofi, marfă încărcată din Bulgaria pentru o societate din municipiul București.

 

Sute de cutii cu petarde și artificii

 

În urma controlului fizic efectuat asupra autocamionului, s-a constatat faptul că, în spatele a șase paleți cu cartofi, erau ascunse, prin metoda capac, sute de cutii care conţineau aproximativ 15.000 de kilograme de articole pirotehnice (petarde, artificii etc).

În cauză se derulează cercetări pentru derularea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0