MAE cere Federaţiei Ruse să îşi reducă personalul diplomatic şi administrativ din România

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
MAE cere Federaţiei Ruse să îşi reducă personalul diplomatic şi administrativ din România
MAE cere Federaţiei Ruse să îşi reducă personalul diplomatic şi administrativ din România

Ministerul de Externe de la Bucureşti cere Federaţiei Ruse să îşi reducă personalul diplomatic şi administrativ din România, la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă.

Decizia autorităţilor române i-a fost comunicată astăzi ambasadorului rus la Bucureşti. Astfel, Federaţia Rusă trebuie să reducă 21 de posturi de diplomat şi 30 de personal tehnico-administrativ.

Întrucât nu toate aceste posturi sunt ocupate, este vorba de reducerea efectivă a schemei de personal cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ.

Dacă partea rusă nu va face reducerile cerute în termen de 30 de zile, vor fi retrase acreditări, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe, care precizează că măsurile reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

 

Vezi  și. Norvegia expulzează 15 angajați ai ambasadei Rusiei la Oslo, acuzaţi de spionaj  

Guvernul Norvegiei a anunţat, joi, expulzarea a 15 funcţionari din cadrul Ambasadei Rusiei din Oslo, pe care îi acuză de activităţi de spionaj.

Norvegia a anunţat joi expulzarea a 15 angajaţi ai ambasadei Rusiei la Oslo pe care îi consideră "agenţi de informaţii" operând sub acoperirea posturilor diplomatice, informează Reuters şi France Presse.

"Aceşti 15 agenţi de informaţii sunt declaraţi indezirabili pentru că desfăşoară activităţi care sunt incompatibile cu statutul lor diplomatic", a declarat ministrul norvegian de externe Anniken Huitfeldt într-un comunicat.

"Decizia guvernului este ca răspuns la schimbarea situaţiei de securitate în Europa, care a condus la creşterea ameninţării informatice din Rusia", a adăugat Ministerul de Externe norvegian într-un comunicat. "Ofiţerii (de informaţii n.r.) în cauză trebuie să părăsească Norvegia în curând", potrivit comunicatului.

Ambasada Rusiei la Oslo nu a fost imediat disponibilă pentru comentarii, contactată de Reuters. Norvegia, membră a alianţei militare NATO, are graniţă cu Rusia în zona arctică.

Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel