Ceartă între PSD-iști. Nici vorbă de "restricții". Dragnea spune că Grindeanu nu-l invită la Congresul PSD din "lașitate"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Război între foști și actuali PSD-iști. După ce Sorin Grindeanu a spus că nu-l invită pe Liviu Dragnea la Congresul PSD pentru că acesta ar avea numite restricții, fostul șef al partidului spune că minte și că nu a fost invitat din lașitate.  

Liviu Dragnea îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit atunci când a spus că ar avea anumite "restricții" de a participa la Congresul PSD din 7 noiembrie. Fostul șef al partidului a scris pe Facebook că Sorin Grindeanu nu-l invită din "lașitate" și din teama de a nu vorbi pe scenă, lucru care poate arunca în aer congresul.   

"Nu aveam de gând să postez sau să vorbesc despre Congresul PSD, pentru ca este doar o parodie politică şi care nu va aduce nimic bun nici pentru România, nici pentru membrii de partid.

Dar mi-a trimis cineva niște declarații ale lui Sorin Grindeanu referitoare la mine. 
Acest personaj a motivat neinvitarea mea la acest Congres prin faptul că aș avea interdicție să particip la așa ceva. Asta este o minciună, din cel puțin două motive:

⁃ Nu am o asemenea interdicție și el știe bine acest lucru (este imposibil să existe așa ceva, ar fi ca și cum mi s-ar interzice să merg pe stradă să vorbesc cu oamenii)
⁃ Grindeanu a întrebat o cunoștință comună, dacă e bine să mă invite la Congres. I s-a spus că există riscul să urc pe scenă și să vorbesc membrilor PSD, ceea ce poate arunca Congresul în aer (apropo, când a cerut această părere, nu aveam “interdicție”????).

În concluzie, nu am fost invitat din lașitate, de teama de a nu spune PSD-ului adevărul despre conducerea partidului, despre interesele acestui grup și despre cine se află în spatele lor.

Am făcut această postare pentru că nu accept ca Grindeanu să folosească numele meu în minciuna, lașitatea și ipocrizia în care trăiește. 
P.S. Consider ca nu are rost să spun ce aș fi făcut dacă aș fi fost invitat, pentru că orice aș spune ar fi interpretat în fel și chip", a scris Liviu Dragnea pe Facebook. 

1. -imagine fara descriere- (liviu-dragnea-sorin-grindeanu_74878500.png)

Întrebat luni de jurnaliști, la Parlament, dacă îl va invita pe Liviu Dragnea la Congresul PSD, Grindeanu a răspuns:

"E dreptul meu să-i invit sau nu pe foştii preşedinţi. V-am spus cu cine am vorbit. Liviu Dragnea, din declaraţiile pe care le-am văzut, date chiar de domnia sa, are în continuare anumite restricţii de a participa”.

"Am mai vorbit cu Viorica Dăncilă, care e plecată în acea perioadă, deci nu poate să vină. Şi am mai vorbit cu Victor Ponta, care va veni”, a mai spus Grindeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel