Cristian Petru a devenit primul consilier local român din orașul spaniol Alcaniz

cristian petru spania
Cristian Petru a devenit primul consilier local de naționalitate română din cadrul Primăriei orașului spaniol Alcaniz, după ce a preluat mandatul din partea Partidului Socialist (PSOE). Acesta îi succede lui Ignacio Urquizu, care a renunțat la funcție în luna septembrie pentru a se dedica unor noi proiecte profesionale.

Cristian Petru a depus jurământul luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din Alcaniz și a devenit astfel primul cetățean român care ocupă o funcție de consilier în administrația locală a orașului din provincia Teruel, regiunea Aragon.

Noul ales local a ocupat locul rămas vacant după demisia lui Ignacio Urquizu, fost consilier al Partidului Socialist, care a decis în septembrie să renunțe la mandat pentru a se concentra asupra unor noi provocări profesionale, transmite publicația Comarca. 

După depunerea jurământului, Cristian Petru a transmis că își propune să învețe și să contribuie la dezvoltarea comunității locale.

„Vin să învăț și să muncesc pentru orașul Alcaniz”, au fost primele cuvinte rostite de noul consilier după preluarea oficială a mandatului.

Cristian Petru a participat deja la primele voturi

Noul consilier nu a avut parte de o ședință de debut lipsită de activitate. Pe ordinea de zi a reuniunii ordinare din luna noiembrie s-au aflat patru moțiuni, iar Cristian Petru a participat la dezbaterile și procedurile de vot, începându-și astfel activitatea în administrația locală.

Preluarea mandatului reprezintă o premieră pentru comunitatea românească din Alcaniz. 

Cristian Petru Utu a intrat în politica locală din Spania în 2023, atunci când a fost cooptat de Partidul Socialist Spaniol (PSOE) pe lista electorală pentru Consiliul Local din Alcañiz, un oraș din provincia Teruel, regiunea Aragón.

Cine este Cristian Petru Utu 

La alegerile municipale din 28 mai 2023, Cristian Petru Utu a candidat pe lista PSOE conduse de Ignacio Urquizu, fostul primar al orașului Alcaniz.

A ocupat poziția a opta pe lista socialiștilor și a figurat drept candidat independent, nu membru al partidului. La acel moment, lucra în domeniul transporturilor și locuia în Alcañiz de aproximativ 20 de ani.

Intrarea sa pe lista electorală a fost motivată, potrivit propriilor declarații, de dorința de a reprezenta comunitatea românească și de a se implica în dezvoltarea orașului.

„Vreau să dau vizibilitate comunității mele. Am stat mult timp deoparte, privind, și cred că a venit vremea să întorc ceva orașului Alcañiz și să muncesc pentru el, astfel încât comunitatea noastră să se simtă într-un fel reprezentată”, declara Cristian Petru pentru publicația La Comarca, în aprilie 2023.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close