Grindeanu a anunțat oficial intrarea PSD la guvernare: "Salvarea economiei trebuie să primeze. Avem un risc uriaș de intrare în criză"

sorin-grindeanu-gest-congres-psd_84437400
Sorin Grindeanu (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că social-democrații au aprobat intrarea la guvernare, după ce au constatat că prioritățile partidului se regăsesc în programul viitorului Cabinet condus de premierul desemnat Luca Niculescu.

Liderul PSD a avertizat că prelungirea crizei politice ar putea împinge România spre faliment și a invocat riscuri economice majore, inclusiv pierderea a aproximativ 50.000 de locuri de muncă. 

„Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situaţia critică în care a ajuns România în ultimele luni şi soluţiile pe care ni le-a propus prim-ministrul desemnat Luca Niculescu prin programul de guvernare. Am plecat de la un adevăr pe care toate partidele parlamentare responsabile l-au susţinut în aceste zile şi anume salvarea economiei trebuie să primeze în faţa politicii. De aceea, România are nevoie urgent de un guvern funcţional. România are urgenţe economice vitale, de la asigurarea banilor în sănătate până la plata pensiilor şi a salariilor. Prelungirea crizei politice este calea sigură către un faliment naţional. Analizele Băncii Naţionale a României şi ale instituţiilor financiare internaţionale arată că România s-ar îndrepta cu viteza luminii spre prăpastie. Menţinerea Guvernului demis şi interimar Bolojan ar avea o notă de plată care ar îngenunchea şi ultima parte funcţională din economie. Am vorbit de un impact suplimentar la buget de cel puţin 60 de miliarde de lei, adică aproximativ 3% din PIB şi nu doar atât”, a spus Grindeanu, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al PSD.

Lista cu miniștri ai guvernului Luca Niculescu, care circulă deocamdată pe surse, conține multiple nume din Partidul Social Democrat. 

Grindeanu avertizează asupra riscurilor economice

Liderul social-democrat a adăugat că, în absenţa unor măsuri ferme de schimbare a direcţiei, România riscă să se confrunte cu o reducere a activităţii economice, costuri mai mari de finanţare şi o depreciere a cursului valutar.

„Asta va conduce la un risc uriaş de intrare în criză de lichiditate şi vom vedea blocate şi amânate investiţii şi, din calculele noastre, aproximativ 50.000 de şomeri în plus. Suntem în prezent în imposibilitatea efectuării, aşa cum bine ştiţi, a rectificării bugetare şi a construcţiei bugetului pentru 2027 şi avem, de asemenea, întârzieri în absorbţia fondurilor europene. Aceasta este realitatea din datele pe care le avem noi astăzi şi de la aceste adevăruri dure plecăm. Totul în timp ce alţii fug de dezastrul pe care l-au produs. În aceste condiţii, PSD a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj naţional. Consiliul Politic Naţional a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece priorităţile solicitate de PSD se regăsesc în programul de guvernare al viitorului Cabinet Niculescu”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close