Italia. Un român, pasager într-un tren cu destinația Milano, dus în arest, după un control al polițiștilor

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenții de la Poliția de Frontieră din Domodossola, care efectuau controale privind combaterea criminalității transfrontaliere, au arestat un bărbat, de 34 de ani, de origine română, pasager într-un tren internațional.

Bărbatul român, născut în 1987, cu domiciliul în Germania, a fost depistat în trenul EC 59, care venea din Basel și avea destinație Milano.

După ce l-au verificat în baza de date, agenții de poliție au descoperit că pe numele românului fusese emis, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cuneo, un ordin de arestare. Acesta trebuie să execute o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru infracțiuni comise în Saluzzo, în 2018. Prin urmare, românul a fost dat jos din tren și dus la închisoarea Verbania, scrie ossolanews.it.

 

Un alt șofer român, oprit pentru un control pe autostradă. Polițiștii l-au dat jos din camion și l-au dus la pușcărie 

 

Un șofer român de 43 de ani, condamnat la închisoare în 2015 pentru conducere în stare de ebrietate, a fost prins și arestat vineri, după-amiază, vineri 19 noiembrie, de către Poliția Rutieră Pontremo.

Românul se deplasa la volanul unui camion pe autostrada A15 La Spezia-Parma. La un moment a fost tras pe dreapta de polițiști pentru un control.

După ce  i-au verificat actele de identitate, agenții au stabilit că românul, de 43 de ani, fusese condamnat la închisoare în 2015 pentru conducere în stare de ebrietate. Prin urmare, acesta a fost reținut și dus la închisoare, în baza sentinței, pronunțate de instanța din Grosseto în 2015, relatează telecitynews24.it. Polițiștii au luat legătura cu un alt coleg de-al românului care a preluat camionul și a continuat călătoria. Un alt șofer român a fost arestat în Ungaria, după ce oamenii legii l-au prins cu zeci de migranți, pe care îi transporta cu microbuzul.

 

Microbuz românesc, oprit pe autostrada M1. Șoferul, un tânăr român, riscă ani grei de închisoare

 

Patrulele de la Poliția Județeană Győr-Moson-Sopron, conform ordinului Direcției Székesfehérvár din cadrul Biroului Național de Investigații al Poliției de Standby au verificat, pe data de 17 noiembrie, la ora 11.25, un microbuz cu numere românești, pe autostrada M1 în zona Győr.

La volanul microbuzului se afla un șofer român de 21 de ani. Pe lângă șofer, în microbuz mai călătoreau alți treisprezece bărbați fără acte, care nu au putut face o dovadă credibilă a identității lor sau a șederii legale în Ungaria, transmite Poliția ungară.

Șoferul român a fost arestat și dus la sediul poliției județului Győr-Moson-Sopron, împreună cu pasagerii săi. Împotriva șoferului  român a început urmărirea penală pentru trafic de ființe umane. După ce au fost interogați, migranții ilegali au fost escortați înapoi la punctul de control al frontierei de securitate. Poliția s-a ocupat de cei care au trecut frontiera în conformitate cu legislația maghiară în vigoare. Infracțiunea de trafic de persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani în cazul principal și de la cinci la cincisprezece ani în cazurile agravate. Organizarea sau conducerea infracțiunii se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel