Impresionați de succesul lui Kovesi, Bulgaria și-a făcut DNA și îi schimbă seful

Narcis Popa / 11 dec 2019, 23:43 Salveaza PDF Comentarii

Parlamentul bulgar a votat miercuri favorabil numirea procurorului general Sotir Ţaţarov la conducerea comisiei guvernamentale de combatere a corupţiei, informează agenţiile BTA şi DPA. 

Denumită Comisia pentru combaterea corupţiei şi confiscarea activelor dobândite ilegal (Counter-Corruption and Unlawfully Acquired Assets Forfeiture Commission - CCUAAFC), această instituţie a fost condusă până pe 31 iulie de Plamen Georgiev, care şi-a dat demisia în urma unui scandal în care a fost acuzat că a omis să menţioneze în declaraţia de avere un apartament de lux. Între timp, el a fost numit consul general al Bulgariei la Valencia (Spania).

Sotir Ţaţarov va fi înlocuit în postul de procuror general de adjunctul său Ivan Gheşev, a cărui numire a provocat de asemenea controverse. Procedura de desemnare a acestuia, susţinută de organizaţii ale procurorilor şi comisarilor din poliţie, a fost în schimb criticată de consiliul suprem al avocaţilor şi de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

La 12 ani de la aderarea sa la UE, Bulgaria rămâne cea mai coruptă ţară din blocul comunitar, conform clasamentului realizat de Transparency International. Cu toate acestea, Comisia Europeană a apreciat în octombrie că progresele realizate de Bulgaria sunt suficiente pentru a avea în vedere ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în timp ce pentru România toate condiţionalităţile din raportul pe 2018 rămân deschise, dar, înaintea unei decizii finale, Comisia va lua în considerare şi observaţiile Consiliului UE şi ale Parlamentului European.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy