Germania. Șofer român de camion, vinovat de producerea unui accident rutier. Victima a fost târâtă zeci de metri

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Germania. Șofer român de camion, vinovat de producerea unui accident rutier. Victima a fost târâtă zeci de metri.
Germania. Șofer român de camion, vinovat de producerea unui accident rutier. Victima a fost târâtă zeci de metri.

Un șofer român, în vârstă de 39 de ani, care se afla la volanul unui camion cu remorcă,  a provocat un accident rutier, în timp ce conducea, joi, pe autostrada B20, dinspre Marktl, în direcția Burghausen, 

 

La un moment, românul a vrut să schimbe pe banda dreaptă, dar nu a observat un automobil Seat Leon, care se îndrepta și el spre Burghausen, din sensul giratoriu, venind dinspre Mehring.

La volanul automobilului mic se afla un bărbat, de 21 de ani, din Burgkirchen. Acesta a încercat să accelereze pentru a evita o coliziune cu camionul românului, dar a ajuns pe acostament și a pierdut controlul volanului, relatează pnp.de.

A derapat și a fost târât de camionul articulat, de-a lungul parapetului de protecție, pe o distanță de aproximativ 50 de metri. Tânărul a fost transportat la spitalul din Burghausen, cu răni ușoare. Mașina sa a fost distrusă, prejudiciile fiind de circa 12.000 de euro.

Camionul și remorca au suferit pagube de aproximativ 7.000 de euro. La locul incidentului a intervenit Brigada de pompieri din Burghausen, cu cinci autospeciale și 19 persoane, care au curățat scurgerile de combustibil și au  dirijat traficul.

De asemenea, un incendiu s-a produs, miercuri dimineața, 20 aprilie, în jurul orei 4.45,  pe A4 între nodurile Wildeck-Hönebach și Friedewald. Remorca unui camion, condus de un șofer român a luat foc.

 

Germania. Șofer român, în pericol după ce remorca camionului a luat foc pe autostrada A4 

 

Un bărbat, de origine română, conducea spre vest pe autostradă, când, brusc, din motive care nu au fost încă elucidate, a izbucnit un incendiu la semiremorca camionului.

Din fericire, șoferul a remarcat cu promptitudine incendiul și a reușit să decupleze camionul de remorcă și să se salveze. Remorca, care era încărcată cu piese auto, a ars complet. Potrivit primelor estimări preliminare, pagubele materiale sunt de ordinul miilor de euro.

Autostrada a fost complet blocată, în jurul orei 5 dimineața, în cadrul lucrărilor de salvare  provocând un blocaj de  câțiva kilometri în trafic, a transmis, ieri, Sandra Hanke, purtătoarea de cuvânt a poliției din East Hesse.

În statul german Hesse, în 2020, dintr-un total de 17.407 accidente rutiere cu victime, 205 au murit, iar alte 22.352 au fost rănite. S-a înregistrat o uşoară tendinţă de scădere a accidentelor de circulaţie înregistrate de poliţie în toată Germania în ultimii ani.

Un total de 2.245.245 de accidente rutiere au fost înregistrate în 2020, față de cele 2.685.661 de accidente în 2019 și 2.636.468 de accidente în 2018. Această tendință poate fi observată și în numărul de accidente care implică vătămări corporale. În 2020, au avut loc 264.499 de accidente cu victime, iar 3.046 de persoane au murit. În 2018, au fost înregistrate 3.275 de decese din 308.721 de accidente cu vătămări corporale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel