Germania. Doi suspecţi arestaţi după atacul din Hanau. Patru oameni înjunghiaţi

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Doi bărbaţi au fost reţinuţi după atacul cu cuţitul produs marţi seara în oraşul german Hanau, soldat cu patru răniţi, au anunţat anchetatorii miercuri, transmit dpa şi Reuters.

Doi localnici în vârstă de 23 şi respectiv 29 de ani au fost reţinuţi în urma relatărilor unui martor, se precizează într-un comunicat al poliţiei şi procuraturii.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a menţionat că motivul atacului încă nu a fost stabilit, adăugând că nu sunt indicii că acesta a avut legătură cu atacul din 19 februarie a.c. de la Hanau, soldat cu moartea a nouă persoane cu origini străine, inclusiv un român.

Informaţiile iniţiale indică faptul că victimele atacului de marţi seara sunt persoane care se aflau, separat, în centrul oraşului, în momentul în care au fost atacaţi de cinci sau şase bărbaţi. Cei patru răniţi, bărbaţi cu vârsta între 17 şi 26 de ani, au fost transportaţi la spital, unii dintre ei suferind răni, care nu le pun însă viaţa în pericol.

Citeşte şi: Germania. Atac în Hanau. Un grup de necunoscuţi au înjunghiat patru trecători. Poliţia îi caută cu elicopterul

Oraşul Hanau, din centrul Germaniei, a devenit cunoscut pe plan internaţional după atacurile armate care au avut loc în februarie. Nouă imigranţi - de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană - au fost ucişi în două atacuri comise în seara de 19 februarie în centrul oraşului Hanau, din landul Hessa. Agresorul, germanul Tobias Rathjen, în vârstă de 43 de ani, şi-a ucis ulterior şi propria mamă, o femeie de 72 de ani, după care s-a sinucis în apartamentul lor.

Cu câteva zile înainte, Tobias Rathjen postase câteva câteva înregistrări video în care vorbea despre ura sa faţă de străini, dar şi de teama sa că este monitorizat, uneori prin telepatie, de agenţii de spionaj. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel