Germania. Atac în Hanau. Un grup de necunoscuţi au înjunghiat patru trecători. Poliţia îi caută cu elicopterul

Andreea Cosma |
Data publicării:

Un grup de necunoscuţi au înjunghiat patru trecători în oraşul german Hanau, marţi seara târziu, a anunţat poliţia citată miercuri de dpa.

Atacatorii au fugit după incident, a precizat poliţia într-un comunicat.

Informaţiile iniţiale indică faptul că victimele atacului sunt persoane care se aflau, separat, în centrul oraşului, în momentul în care au fost atacaţi de cinci sau şase bărbaţi.

Cei patru răniţi, bărbaţi cu vârsta între 17 şi 26 de ani, au fost transportaţi la spital, unii dintre ei suferind răni, care nu le pun însă viaţa în pericol.

Poliţia îi caută pe suspecţi, folosind inclusiv un elicopter, iar procuratura publică din Hanau a lansat o anchetă.

Oraşul Hanau, din centrul Germaniei, a devenit cunoscut pe plan internaţional după atacurile armate care au avut loc în februarie anul trecut. Nouă imigranţi - de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană - au fost ucişi în două atacuri comise în seara de 20 februarie în centrul oraşului Hanau, din landul Hessa. Agresorul, germanul Tobias Rathjen, în vârstă de 43 de ani, şi-a ucis ulterior şi propria mamă, o femeie de 72 de ani, după care s-a sinucis în apartamentul lor.

Cu câteva zile înainte, Tobias Rathjen postase câteva înregistrări video în care vorbea despre ura sa faţă de străini, dar şi de teama sa că este monitorizat, uneori prin telepatie, de agenţii de spionaj.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel