Pe 16 decembrie 2016, trupul desfigurat al unei fete a fost găsit în Franța, într-o pădure din Jura. Nimeni nu a raportat dispariția ei și a fost nevoie de un an pentru a descoperi că este Mihaela Miloiu, o tânără lucrătoare sexuală româncă de 18 ani care practica în Elveția, unde prostituția este legală din 1942. A fost ucisă cu un cuțit de un client francez, Alexandre Verdure, căsătorit și tată a doi copii, condamnat în primă instanță și în apel. Încă o poveste despre o „prostituată româncă” care seamănă cu alte femicide prostituționale precum cea a Nicoletei, o româncă de 26 de ani, ucisă de un „client” în Gard, un departament din sudul Franței, în 2018.
În spatele acestor „știri”, este un fenomen european de o amploare greu de măsurat, dar cu dimensiuni înspăimântătoare. Ar fi între 700.000 și 1,2 milioane de lucrători sexuali în Europa (între 30.000 și 44.000 în Franța), dintre care România ar asigura aproximativ o treime din total. Acest lucru a fost descoperit de jurnalista româncă Maria Moiș pe baza datelor disponibile din surse guvernamentale și asociației. „Este foarte dificil să colectezi date împrăștiate pe care autoritățile nu le cunosc”, explică ea. Totuși, pentru al treilea an consecutiv, România este principala sursă de export de persoane traficate în scopul exploatării sexuale în Europa, potrivit raportului 2021 al Departamentului de Stat al SUA. Ce face ca România să fie un astfel de „teren favorabil” pentru lucrătorii sexuali?
Mihaela tocmai împlinise 18 ani când a fost dusă în Elveția de către traficantul împotriva căruia depusese plângere în România. Acesta din urmă nu a ajuns la închisoare, deși a fost condamnat pentru complicitate la traficul de minori – și-a forțat victimele să se prostitueze în România până când acestea au ajuns la vârsta majoră și au putut trece granițele. „A primit o pedeapsă cu suspendare și, din păcate, tânăra s-a întors la el”, spune ofițerul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) care o convinsese pe Mihaela să depună plângere. „Aceste fete se găsesc adesea într-o stare de dependență emoțională față de agresori. Sunt mult mai ușor de manipulat și este garanția că nu vor depune mărturie împotriva lor”.
Metoda „Lover Boy”
Iana Matei cunoaște bine acest fenomen. Acest psiholog de formare a fondat în 1999 un refugiu pentru victime minore ale traficului, Reaching Out Romania. „Sunt adolescenți, toți vor să se îndrăgostească și într-o zi vine un bărbat și spune ”Te iubesc”. Vor să creadă asta”, explică ea. În 20 de ani, alături de echipa sa, a îngrijit peste 700 de fete forțate să se prostitueze. Victimele sunt din ce în ce mai tinere, notează ea: dintre cele opt fete aflate astăzi în îngrijire, cea mai mică are 10 ani. În ziua în care am vizitat adăpostul, o casă drăguță pe dealuri la 150 km de București, șapte dintre ei stăteau pe canapeaua din living și se uitau la Tom & Jerry la televizor. Cea mai mare, de 16 ani, se afla în camera ei cu fiul ei de 3 ani, rezultat al unui viol.
„Acești copii au același profil: au suferit tot felul de abuzuri emoționale și fizice, agresiuni sexuale, au fost umiliți, neglijați, dar nu au auzit niciodată ”te iubesc”. Deci nu contează dacă băiatul o bate a doua zi, ea a mai fost bătută. Dar cel puțin, dacă se poartă bine, nu pierde acel ”te iubesc”. Această tehnică de manipulare are un nume: este metoda ”loverboy”, favorizată astăzi de traficanți pentru că evită adesea procedurile judiciare. Perioada de curtare poate dura săptămâni sau chiar luni. O investiție care apoi poate da roade, traficul de persoane fiind al doilea cel mai profitabil după traficul de droguri. Este o piață de miliarde de euro”, spune Iana Matei în reportajul jurnaliștilor francezi.
„Toată lumea se întreabă: cum pot fi atât de naive să nu înțeleagă că este vorba despre un proxenet când le pune să facă trotuarul? Dar în capul fetei, sunt un cuplu, la bine și la rău. Situația nu este bună, trebuie să ajute, să se sacrifice pentru cuplu...”, explică Iana. Traficanții înțeleg bine acest mecanism, permițându-le să „antreneze sclavi loiali”. „După 4 până la 6 ani pe stradă, fata nu mai are stima de sine, crede că nu mai poate face nimic. De aceea, atunci când ONG-urile încearcă să le scoată de pe străzi, ele refuză. Uneori, ”loverboys” se căsătoresc cu sclavul lor, starea civilă dând o aparență de legalitate care face posibilă disimularea traficului. Sub acoperirea ”iubirii””.
Carmen (nu numele ei real) este o supraviețuitoare a traficului de persoane. Ca mulți alții, ea nu știa că „iubitul” ei făcea mai întâi parte dintr-o rețea de patru membri care tocmai au fost eliberați din închisoare. Instanța i-a găsit vinovați de forțarea minorilor să se prostitueze, dar aceștia au primit doar pedepse cu suspendare și și-au reluat activitatea. Ea avea 19 ani. „Am căutat dragostea și afecțiunea pe care nu le aveam acasă în brațele unui bărbat fără scrupule”, spune ea. Ea s-a trezit forțată să se prostitueze în Lausanne, Elveția, pe singura stradă din oraș unde este posibil din punct de vedere legal. „Nu aveam voie să fac nimic, uneori nu aveam voie să fac baie singură. Nu am avut voie să am un card de credit”.
Violența, la rădăcina problemei
A reușit să iasă din rețea după arestarea proxenetului care o controla, apoi s-a întors în România. Dar ea păstrează traume profunde. De exemplu, ea nu mai poate auzi pe nimeni vorbind franceză sau engleză. „Este o adevărată fobie, oamenii pe care îi aud vorbind o limbă străină îmi apar drept violatori”, mărturisește ea. „De fiecare dată când bate vântul sau vine frigul, îmi amintesc de acea stradă lungă întunecată unde am stat ore în șir și pe care o mai visez din când în când...”.
Ceea ce exploatează crima organizată este un mediu social marcat de sărăcie, educație scăzută și traume create de violența domestică și sexuală. Potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 2014-2020, la parchetele române au fost înregistrate 18.549 de plângeri pentru abuz sexual asupra minorilor - cifră care reprezintă doar o mică parte din numărul real de abuzuri. 80% dintre cazuri nu au ajuns în instanță pentru judecată. Potrivit datelor Rețelei Române de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor, victimele violenței sexuale sunt 95% femei și fete. Din cele 26.809 de cazuri de violență în familie înregistrate în 2020 – din nou o mică parte din numărul real – 80% dintre victime sunt femei.
„Această violență de gen pregătește terenul în care vor trage traficanții și din care vor profita clienții”, explică Monica Boseff, în vârstă de 54 de ani, directorul Fundației Ușa Deschisă. Pentru ea, nu există nicio îndoială: „sclavia sexuală se hrănește cu trauma creată de violența sexuală și domestică reprodusă din generație în generație de sistemul patriarhal”. Ea știe ceva despre asta. „Aveam 4 ani când am fost agresat sexual pentru prima dată de tatăl tatălui meu, știu ce trece prin capul unui copil când se întâmplă asta: ceva se sparge înăuntru, crești cu o mentalitate și o perspectivă că ”asta e viața” , ”ăsta e destinul nostru”, ”aşa se întâmplă când eşti fată”...”, explică ea. „Am fost violată și de doi străini când aveam 17 ani... Și acum îmi dau seama cât de vulnerabilă emoțional eram când eram tânăr adult, la începutul anilor 1990, după căderea regimului comunist”.
Astăzi, această asistentă medicală cu pregătire „creștină și feministă” conduce un adăpost de urgență pentru femei adulte care sunt victime ale traficului în regiunea București. Este primul de acest gen, deschis acum 10 ani. O inițiativă în întregime civilă, fără ajutor de stat: a vândut clinica pe care o deținea pentru a cumpăra casa de refugiu. În prezent, acolo sunt găzduite 11 femei adulte (cu cinci copii). Au fost exploatate în Germania, Austria, Franța, Regatul Unit și Spania. Alte 52 de femei beneficiază de sprijin în afara adăpostului (asistență psihologică, financiară, juridică, formare profesională și „iubire necondiționată”). „Majoritatea femeilor traficate sunt repatriate din țări în care prostituția este legală”, explică ea.
Supraviețuitoarea care a fost exploatată în Franța a lucrat în apartamente. „Și ea a fost prinsă cu metoda ”loverboy”. Când voia să iasă de acolo, proxeneții îi trimiteau poze cu unii dintre acoliții lor în spatele surorii sau bunica ei în România, amenințând-o că le vor răni”, explică Monica.
Ipocrizie enormă din toate părțile
Pentru Monica Boseff și Iana Matei există o ipocrizie enormă din toate părțile: în România, în țările de destinație și în rândul clienților. „Pe partea românească se spune: nu e vina noastră, trebuie să pedepsim clienții, țările de destinație trebuie să aibă grijă de pervertiții lor”, rezumă Iana Matei. Pe de altă parte, nu se face nimic pentru combaterea crimei organizate, care „a pătruns în statul român și influențează politicile publice”, denunță ea.
„Chiar dacă unii ofițeri de la DIICOT au inimă bună și luptă în fiecare zi”, subliniază Monica Boseff, „poliția și justiția română se află într-o stare deplorabilă, iar puterea politică nu se grăbește să înființeze instituții eficiente”.
Pe partea țărilor din Europa de Vest, victimele fiind cetățeni români, se apreciază că ține de România să aibă grijă de ele. „Majoritatea fetelor dețin controlul și spun că nu vor să fie salvate. Traficanții trebuie vizați pentru că pentru moment raportul risc/beneficiu este favorabil acestui trafic. Dar asta necesită resurse umane și tehnice, costă mulți bani și ce guvern vrea să cheltuiască bani pentru victimele străine?”, se plânge Iana Matei. „Ne este frică să atacăm clienții”, adaugă Monica Boseff, „pentru că sunt bărbați care au bani, localnici care plătesc taxe, votează, unii sunt bărbați cu putere... iar victimele sunt fete străine tinere din comunități defavorizate și marginale, de care nimănui nu-i pasă. Trebuie remarcat aici că recurgerea la serviciile prostituatelor nu este neobișnuită în rândul francezilor: 22% dintre aceștia le-au vizitat deja cel puțin o dată, adică unul din cinci bărbați, într-o țară în care prostituția este ilegală”.
Exploatarea este problema din centrul UE
Și Uniunea Europeană? „Sunt vorbe, vorbe și iar vorbe, dar banii nu se duc acolo unde spun ei”, judecă Iana Matei cu un oftat lung.
Conform legii române, centrele protejate pentru victimele traficului ar fi trebuit create în nouă departamente, dar ele există doar pe hârtie. În prezent, victimele salvate se află în șapte adăposturi private, care au puțin peste 100 de locuri. „Avem nevoie de ajutor pentru fete, nu doar să vorbim despre asta”, subliniază Iana, mai ales că „intrarea României în UE a agravat situația”, traficanții știind perfect să folosească libertatea de a călători și de a munci. Mai mult, prostituția nu este singurul sector în care sunt multe cazuri de exploatare, chiar și de „sclavie modernă”, a muncitorilor estici de către țările occidentale: agricultura, construcțiile, asistența oamenilor la domiciliu sunt și ele vizate.
Exploatarea este problema din centrul Uniunii Europene. „Cu toate acestea, există atât de mulți oameni în Parlamentul European care nu au pus niciodată piciorul într-un adăpost pentru supraviețuitorii traficului de persoane”, spune Monica Boseff.
Carmen așteaptă de mai bine de cinci ani ca cei care au transformat-o în sclavă sexuală să fie pedepsiți, dosarul fiind încă pe rol la instanța Argeș. Familia Mihaelei așteaptă și ea dreptate. „Toată lumea este bine, traficanții se plimbă liniștiți afară și cazul nu progresează”, relatează fratele Mihaelei. Între timp, marea mașinărie de traumă continuă să funcționeze la viteză maximă, hrănind bazinul de pradă al Europei.
------------------------------------
Dragi cititori, pagina de Facebook a site-ului ȘtiriDiaspora întâmpină probleme din cauza unor restricții abuzive care ne limitează impactul, iar astfel nu mai putem ajunge la dumneavoastră. Dacă doriți să fiți în continuare la curent cu cele mai importante știri și evenimente din Diaspora, vă rugăm să urmăriți și noua pagină a site-ului nostru:
https://www.facebook.com/stiridiasporaexclusiv
Vă mulțumim ca sunteți alături de noi,
Echipa ȘtiriDiaspora
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
