Doi bărbați, răniţi într-un grav accident de motocicletă, în județul Suceava

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Doi bărbați, răniţi într-un grav accident de motocicletă, în județul Suceava
Doi bărbați, răniţi într-un grav accident de motocicletă, în județul Suceava

Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, miercuri, după ce s-au răsturnat cu motocicleta cu care circulau pe raza localităţii Dănila, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD TIM, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că ambele persoane, conştiente, au primit primul ajutor la faţa locului şi apoi au fost transportate cu ambulanţele SMURD şi SAJ către Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Înainte de sosirea echipajelor, la faţa locului a ajuns un pompier aflat în timpul liber, care, împreună cu fiul său, l-a asistat pe unul dintre cei doi răniţi, mobilizându-i capul pentru protecţia coloanei cervicale. Anterior, pompierul a sunat la 112 şi i-a dat toate informaţiile necesare medicului coordonator, pentru a se decide asupra tipului de echipaje ce urmau să fie trimise la faţa locului.  Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul de la Dănila şi a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel