Ce oferă imunitate: Vaccinul anticoronavirus sau infecția cu SARS-CoV-2?

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Oamenii de știință încearcă, încă din martie, să găsească un răspuns la întrebarea: Oferă sau nu infecția cu coronavirus imunitate Deocamdată răspunsurile nu sunt sigure, însă posibilitatea de reinfectare cu SARS-CoV-2 este reală. Două studii recente confirmat că au existat persoane care au recontactat virusul.

 

Un raport citat de CNN prezintă cazul a două persoane diferite care s-au reinfectat cu noul coronavirus și al căror organism s-a comportat total diferit. În vreme ce una dintre persoane a fost asimptomatică la a doua infectare, cealaltă a suferit mai rău decât prima oară. Prin urmare, nu este clar cât de mult te protejează o infecție cu coronavirus în cazul în care te infectezi din nou. Deocamdată însă nu se știe sigur cât de frecvente sunt aceste reinfectări.

Specialiștii consideră că vaccinurile ar putea oferi o imunitate mai bună decât cea dată de infectarea cu virusul respectiv. Aceștia oferă ca exemplu vaccinul împotriva papilomavirusului uman (HPV), scrie Digi-life.tv

Vaccinurile au alte avantaje față de infecțiile naturale. În primul rând, acestea pot fi concepute pentru a concentra sistemul imunitar împotriva antigenilor specifici, care generează răspunsuri mai bune. De exemplu, vaccinul împotriva papilomavirusului uman (HPV) produce un răspuns imun mai puternic decât infecția cu virusul însuși. Asta se întâmplă pentru că vaccinul conține concentrații ridicate de proteine virale, mai multe decât există într-o infecție naturală. Acest lucru declanșează anticorpi puternic neutralizanți, făcând vaccinul foarte eficient în prevenirea infecției.

 

Viruşii au proteine care blochează răspunsul imun 

 

Imunitatea naturală împotriva HPV este deosebit de slabă, deoarece virusul folosește diverse tactici pentru a distrage atenția sistemului imunitar al gazdei. Mulți viruși, inclusiv HPV, au proteine care blochează răspunsul imun sau pur și simplu reușesc să evite detectarea. Imunogenitatea unui vaccin – adică cât de eficient este la producerea unui răspuns imun – poate fi, de asemenea, reglată fin. Agenții numiți adjuvanți inițiază de obicei răspunsul imun și pot spori imunogenitatea vaccinului.

Studiile anterioare au sugerat că anticorpii împotriva coronavirusurilor înrudite durează câțiva ani. Cu toate acestea, scăderea nivelului de anticorpi nu se traduce întotdeauna prin slăbirea răspunsurilor imune. Și mai promițător, un studiu recent a constatat că celulele T de memorie au declanșat răspunsuri împotriva coronavirusului care provoacă Sars la aproape două decenii după ce oamenii au fost infectați. Dintre toate vaccinurile dezvoltate împotriva Covid-19, unul care favorizează un răspuns puternic al celulelor T poate fi cheia imunității de lungă durată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel