O româncă devine prima femeie preşedinte a Asociaţiei Europene pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Prof. dr. ing. Cristina Ghiţulică, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Chimică şi Biotehnologii a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi director general al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei Europene pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA).

Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale a organizaţiei, desfăşurate la Bruxelles, Belgia, marcând un moment de referinţă pentru educaţia europeană şi pentru reprezentarea României pe scena academică internaţională.

Potrivit comunicatului transmis de Universitatea Politehnica din Bucureşti, alegerea Cristinei Ghiţulică „reprezintă un moment istoric nu doar pentru România, ci şi pentru promovarea leadershipului feminin la cel mai înalt nivel”, ea fiind prima femeie care preia conducerea prestigioasei organizaţii europene de la înfiinţarea acesteia.

Numirea sa în funcţia de preşedinte este considerată „o validare internaţională remarcabilă a excelenţei, viziunii şi implicării constante” în domeniul calităţii învăţământului superior, confirmând rolul activ şi influent al României în dezvoltarea politicilor educaţionale europene.

Pentru comunitatea academică a Politehnicii Bucureşti şi pentru ARACIS, această reuşită reprezintă o recunoaştere a performanţei româneşti şi a implicării specialiştilor români în structurile europene. Sub conducerea Cristinei Ghiţulică, România îşi consolidează poziţia de partener strategic în proiectele dedicate calităţii, inovării şi competitivităţii educaţionale la nivelul Spaţiului European al Învăţământului Superior (SEIS).

Noua conducere a ENQA

Tot în cadrul Adunării Generale au fost aleşi şi vicepreşedinţii organizaţiei: Kristin Vinje (NOKUT, Norvegia) şi Patrick Van den Bosch (VLUHR QA, Belgia). De asemenea, au devenit membri ai Consiliului de Administraţie Marilena Maniaci (ANVUR, Italia), Bryan Maguire (Quality and Qualifications Ireland – QQI, Irlanda) şi Federico Moran Abad (Fundación para el Conocimiento madri+d, Spania).

Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA) este o organizaţie umbrelă care reuneşte agenţiile de asigurare a calităţii din întreaga Europă. Aceasta are un rol esenţial în stabilirea standardelor şi ghidurilor (ESG) pentru sectorul educaţional, contribuind la armonizarea şi creşterea încrederii în sistemele de învăţământ superior din statele membre.

Cu o tradiţie de peste două secole şi 21 de facultăţi, Universitatea Politehnica din Bucureşti este una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România, formând generaţii de ingineri şi specialişti care contribuie la progresul tehnologic şi la dezvoltarea durabilă a ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel