Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își îndreaptă atenția spre persoanele care afișează un stil de viață ostentativ, fără a-și putea justifica legal averile. Președintele instituției, Adrian Nica, a anunțat că proprietarii de autoturisme de lux, în special cei cu o valoare ce depășește 100.000 de euro, vor fi verificați riguros, iar în cazurile în care nu pot demonstra proveniența legală a bunurilor, aceștia riscă confiscarea a 70% din sumele nejustificate.
Avertisment direct pentru proprietarii de mașini de lux
„Fiecare cetățean care nu poate să justifice mașina scumpă de peste 100.000 de euro cu care se plimbă prin oraș, sfidând pe unii dintre noi, va avea în perioada următoare un control de la ANAF pentru a clarifica discrepanțele dintre averea afișată și veniturile declarate”, a declarat Adrian Nica, miercuri seară, la Antena 3 CNN.
Oficialul a precizat că instituția a demarat deja verificări, iar peste 200 de persoane se află în prezent în analiză. „Avem cazuri în lucru, am început acțiunile și vom veni cu rezultatele. Acolo unde averile nu pot fi justificate, ANAF va confisca 70 la sută din sumele respective”, a explicat Nica.
Campanie amplă de verificări la nivel național
Președintele ANAF a transmis un mesaj tranșant către cei vizați: „Profit de această ocazie să le atrag atenția că poate, săptămâna următoare, își vor aduce aminte să-și declare veniturile. ANAF nu va mai tolera acest tip de comportament. Fiecare ‘bombardier’ din țara asta ar trebui să se gândească de trei ori înainte de a se urca într-o mașină scumpă fără venituri declarate, pentru că există posibilitatea ca ANAF să o confişte.”
Măsura face parte dintr-o acțiune extinsă începută pe 9 octombrie, care vizează nu doar persoanele cu un stil de viață luxos, ci și proprietarii caselor de amanet din marile orașe.
Potrivit unor surse citate de presă, controalele se desfășoară în special în marile centre urbane, inclusiv București, unde autoritățile au identificat discrepanțe între veniturile declarate de proprietari și sumele efectiv încasate. În astfel de situații, ANAF are dreptul legal de a confisca 70% din sumele nedeclarate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News