Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile în România. Ce posturi caută angajatorii și ce studii sunt necesare

pensii-speciale-bani-bancnote
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile în România, în această perioadă, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe oferte vizează șoferii, manipulanții de mărfuri, muncitorii necalificați, agenții de securitate și curierii.

Potrivit instituției, angajatorii au declarat vacante, la nivel național, un total de 29.992 de posturi. O parte dintre acestea sunt accesibile și persoanelor fără experiență sau fără studii de specialitate.

Conducătorii auto pentru transport rutier ocupă primul loc în clasamentul meseriilor pentru care angajatorii au cele mai multe oferte, cu 3.682 de posturi disponibile.

Pe următoarele poziții se află manipulanții de mărfuri, pentru care sunt disponibile 1.255 de locuri de muncă, și muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor, cu 1.249 de posturi.

Cerere există și pentru muncitorii necalificați în construcții și amenajări. Angajatorii caută 1.204 persoane pentru demolarea clădirilor și lucrări de zidărie, montarea plăcilor de mozaic, faianță, gresie și parchet.

Lista celor mai căutate ocupații continuă cu agenții de securitate, pentru care sunt disponibile 1.157 de posturi, și curierii, cu 1.089 de locuri de muncă.

Alte 953 de posturi sunt destinate lucrătorilor comerciali, 654 muncitorilor necalificați la spargerea și tăierea materialelor de construcții, iar 642 celor care pot lucra la întreținerea drumurilor, șoselelor, podurilor și barajelor.

De asemenea, angajatorii au declarat vacante 519 posturi pentru agenți de curățenie în clădiri și mijloace de transport.

Peste jumătate dintre posturi sunt accesibile persoanelor fără studii sau cu studii primare și gimnaziale

Datele ANOFM arată că cele mai multe locuri de muncă nu impun studii superioare. Din totalul celor 29.992 de posturi disponibile, 15.860 sunt destinate persoanelor fără studii sau celor care au absolvit cel mult învățământul primar ori gimnazial.

Alte 6.096 de locuri de muncă se adresează persoanelor cu studii profesionale, în timp ce 5.937 de posturi necesită studii liceale sau postliceale.

Pentru candidații cu studii superioare sunt disponibile aproximativ 2.100 de locuri de muncă.

ANOFM precizează că evidența posturilor vacante are caracter dinamic și se modifică în funcție de ofertele transmise de angajatori, de perioada de valabilitate a acestora și de numărul repartițiilor emise pentru ocuparea locurilor de muncă.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close