Austria. Un român a atacat mai mulți pasageri în metroul din Viena și a băgat un polițist în spital

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un tânăr român, de 27 de ani, a pus polițiștii pe jar, după ce a atacat mai mulți pasageri în metroul din Viena. Fapta a avut loc pe 12 aprilie, la ora 7.25.  

Românul ar fi lovit cu piciorul o femeie, de 36 de ani, care s-a rănit la o mână și la abdomen. Personalul de securitate de la al metroului l-a scos pe tânărul român afară și a sunat la poliție.

Suspectul român a fost agresiv și cu polițiștii care au intervenit. Mai mult, suspectul s-a opus arestării, rănind doi ofițeri. Unul dintre polițiști a avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite Poliția din Viena.

Într-un final, românul a fost reținut. Tânărul român, de 27 de ani, a negat acuzațiile, însă, la ordinul procurorului din Viena, a fost dus la închisoare.

Un alt român în vârstă de 30 de ani a fost reținut de polițiștii austrieci, după ce ar fi spart ușa apartamentului vecinului său, iar apoi l-a amenințat că-l va ucide cu un cuțit și un satâr. 

 

Austria. Român arestat, după ce a intrat peste un vecin cu un cuțit și un satâr și l-a amenințat că-l ucide

 

Un român în vârstă de 30 de ani a fost reținut de polițiștii austrieci, după ce ar fi spart ușa apartamentului vecinului său, iar apoi l-a amenințat că-l va ucide cu un cuțit și un satâr. 

Incidentul s-a petrecut într-un imobil din Viena, pe 4 aprilie 2022, la ora 18:15. Atacatorul, de 30 de ani, a fugit înainte ca polițiștii de la secția de poliție Simmeringer Hauptstrasse să ajungă la fața locului.

Întrucât s-a presupus că s-a refugiat în apartamentul său, la ordinul parchetului din Viena, polițiștii au spart ușa, transmite Poliția din Viena, într-un comunicat de presă.

Românul, de 30 de ani, nu era în apartament, însă polițiștii au găsit cuțitul și satârul, ambele arme albe fiind confiscate. Între timp, românul de 30 de ani a revenit pe casa scărilor. Acesta a fost arestat fără să opună rezistență.

Un test de alcoolemie a scos la iveală faptul că acesta avea 2,6 ‰ alcool în sânge, așa că până la ora transmiterii comunicatului nu a fost interogat.

Victima le-a spus oficialilor că avea probleme cu românul de ani de zile. Acesta a fost întotdeauna beat și agresiv. În ziua atacului, cei doi nu se certase, ci doar s-a întâlniseră pe casa scării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel