StiriDiaspora Sanatate Șefa spitalului din Urziceni a fost suspendată din funcție

Șefa spitalului din Urziceni a fost suspendată din funcție

Daniela Ianuș, șefa spitalului din Urziceni (Sursa foto: captură Digi24)
Daniela Ianuș, șefa spitalului în fața căruia a născut o femeie, a fost suspendată din funcție. 

Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a anunţat, miercuri, suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş.

"Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila cu care am şi vorbit la telefon şi la ora 16,00 o să am o discuţie cu dumnealui pentru a discuta actul medical, nu administrativ din spitalele noastre", a declarat Constantin Sava.

Întrebat ce i-a spus managerul spitalului, edilul a precizat că Daniela Elena Ianuş i-a transmis "că şi-a făcut treaba".

O femeie a născut recent pe trotuarul din faţa Spitalului Urziceni, unde nu a fost primită din lipsă de locuri şi din cauză că nu exista un medic ginecolog de gardă. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a cerut recent demiterea sau demisia managerului unităţii medicale.

IPJ Ialomiţa a anunţat că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.

Ieri, ȘtiriDiaspora relata faptul că șefa spitalului care a lăsat o femeie să nască pe trotuar are un venit lunar de peste 16.000 de lei. Vezi aici ce avere impresionantă are Daniela Ianuș.

Alte știri de interes