Conform OMS, sindromul se manifesta sub formă de chisturi la nivelul ovarelor însă simptomatologia este vastă, de la menstre neregulate, alopecie feminină, diabet de tip 2, boli cardiovasculare și în special dificultăți în a rămâne însărcinată. Se estimează că între 10% și 13% dintre femeile de vârstă reproductivă sunt afectate de sindrom. Un motiv pentru care se presupune că 70% dintre femei nu știu că suferă de SOP este faptul că boala nu este descrisă amănunțit.
Lancet, prestigioasa revistă medicală, într-un articol anunță schimbarea numele din sindrom de ovar polichistic în sindrom ovarian metabolic poliendocrin și argumentează pe larg decizia, care a fost luată după o colaborare de 14 ani între organizații de pacienți și medici din întreaga lume.
La început, sindromul ovarelor polichistice a fost catalogat ca o tulburare de reproducere, fiind asociat cu o mică creștere a nivelului de hormoni masculini, care provoca menstruații neregulate și probleme de fertilitate. În timp, s-a descoperit că este asociat cu rezistența la insulină sau incapacitatea organismului de a răspunde la nivelurile normale de insulină circulantă, și s-a considerat că este o tulburare metabolică majoră, cu riscuri crescute de a dezvolta afecțiuni hepatice, boli de inimă, depresie, anxietatea și dismorfia corporală.
Recomandările medicilor pentru a putea beneficia de un plan de tratament adecvat este ca pacienta să consulte un doctor de specialitate dacă are un istoric de cicluri menstruale neregulate sau cicluri care durează mai mult de 40 de zile, dacă nu reușește o sarcină într-un an, daca are acnee, chelie sau creșterea pilozității corporale.