Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, mesaj după tragedia de la Neamţ: Spitalele trebuie să fie modernizate cât mai repede posibil

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Adrian_Zuckerman
Adrian_Zuckerman

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a transmis condoleanţe celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Spitalul Judeţean Neamţ şi a declarat totodată că speră ca o astfel de tragedie să nu se repete. 

"E o mare tragedie şi vreau să spun din nou că trimit condoleanţe nu numai din partea mea, dar şi din partea preşedintelui Trump şi din partea poporului american familiilor care au pierdut un membru în acest dezastru. Le urez celor care au fost răniţi să se facă bine cu cât mai repede posibil", a declarat ambasadorul SUA, aflat marţi în vizită la Iaşi. 

Acesta a spus că astfel de tragedii pot fi evitate dacă ar exista sisteme moderne de protecţie şi stingere a incendiilor atât în spitale, cât şi în alte clădiri.  "E o tragedie groaznică care sper să nu se întâmple din nou, şi e un lucru care poate să fie evitat, sper, dacă toate spitalele şi alte clădiri au sisteme moderne de protecţie şi stingere a incendiilor. Din păcate, când ai clădiri vechi nu se poate face nimic peste noapte, dar spitalele trebuie să fie inspectate şi modernizate cu cât mai repede posibil, cu atât mai bine", a mai spus ambasadorul. 

Adrian Zuckerman a declarat totodată că a avut o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi că este pregătit să ofere ajutor.  "Am vorbit cu premierul Orban. Acum se fac o mulţime de investigaţii care să determine ce s-a întâmplat, şi de ce s-a întâmplat, şi am promis premierului că suntem pregătiţi să ajutăm în orice fel în care putem", a răspuns jurnaliştilor ambasadorul SUA la Bucureşti atunci când a fost întrebat dacă din partea SUA ar putea veni o consiliere sau ajutor pe partea medicală pentru spitalul de la Piatra Neamţ sau sistemul medical românesc. Declaraţiile au fost făcute în urma unei vizite efectuate la Primăria Municipiului Iaşi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel