Alte două gropi comune descoperite la Borodeanka. Șeful poliției: Sunt cadavrele unor civili, cu semne de tortură

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
A treia groapă comună găsită în apropiere de Mariupol
A treia groapă comună găsită în apropiere de Mariupol

Două gropi comune au fost descoperite la Borodeanka, o suburbie a Kievului. În gropi au fost aruncate nouă cadavre ale unor civili, unele dintre ele prezentând "semne de tortură", a anunţat poliţia capitalei ucrainene în noaptea de miercuri spre joi.

"Aceste persoane au fost ucise de ocupanţii ruşi, iar unele dintre victime prezintă semne de tortură", a denunţat pe Facebook şeful poliţiei locale, Andrii Nebitov.

Borodeanka a fost scena unor "masacre de civili” în luna martie, când forţele ruse au ocupat oraşul, relatează Ukrainska pravda.

"Într-o groapă am găsit cadavrele a doi bărbaţi de aproximativ 35 de ani, iar alături de acestea - corpul unei adolescente de 15 ani", a precizat Nebitov. "Într-o alta, forţele de ordine au descoperit corpurile a şase persoane: patru bărbaţi şi două femei", dintre care patru victime "au putut fi identificate ca locuitori ai oraşului", celelalte două sunt în proces de identificare, a spus Andrii Nebitov. 

Poliţia din regiunea Kievului continuă investigațiile

 

"Militarii ruşi au ucis cu bună-ştiinţă civilii care nu le-au opus niciun fel de rezistenţă", a denunţat şeful poliţiei citat, precizând că trupurile descoperite au fost "transportate la morgile din regiunea Kievului pentru expertiza" medico-legală.

Medici legişti şi anchetatori au inspectat cele două gropi comune, potrivit acestuia. "Poliţia din regiunea Kievului continuă să investigheze” uciderea de civili imputată forţelor ruse de către partea ucraineană, a mai adăugat el.

De la retragerea forţelor Moscovei în urmă cu trei săptămâni din regiunea Kievului, sute de corpuri de civili au fost descoperite de autorităţile ucrainene, care denunţă împreună cu Occidentul "crime de război" comise de soldaţii ruşi care au ocupat zona.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel