Vești bune pentru familiile de români care locuiesc în Germania: „Generațiile trecute au putut realiza ceea ce avem astăzi”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Vești bune pentru familiile de români care locuiesc în Germania: „Generațiile trecute au putut realiza ceea ce avem astăzi”
Vești bune pentru familiile de români care locuiesc în Germania: „Generațiile trecute au putut realiza ceea ce avem astăzi”

Comisia pentru Românii de Pretutindeni PNL București anunță deschiderea primei școli românești în Berlin.

Familiile de români care locuiesc în Germania au primit o veste bună! S-a deschis prima școală românească în Berlin, iar toți copiii români care trăiesc în Germania vor putea merge și întreprinde activități în domeniul artistic.

„Proiectul asociației care este intitulat sugestiv “DOR DE CASĂ”, în spiritul cultivării limbii române și a dezvoltării copiilor prin programe educaționale artistice, a facilitat deschiderea în acest an școlar în Berlin, a porților cunoașterii limbii române, a tradițiilor și artelor românești, devenind astfel, un fundament al templului românității autentice, oriunde s-ar afla. Asociația, grație membrilor săi, care au avut determinarea să realizeze acest obiectiv dorit, necesar și sustenabil, desfășoară numeroase proiecte culturale. Un alt proiect adresat românilor din Germania este „Intelectuali români în atelierul lui Brâncuși”.

Generațiile trecute au putut realiza ceea ce avem astăzi. Noi, românii, indiferent unde trăim acum, avem datoria să pregătim istoria românității prin educația copiilor noștri. Copiii sunt cei care vor face istoria!”, a spus, într-un comunicat, Florin Ivan, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni PNL București.

Asociaţia Diaspora Română Berlin este cea care a așezat piatra de temelie pentru dezvoltarea abilităților artistice a copiilor într-un cadru instituționalizat și care se adresează copiilor din familiile de români care trăiesc în Germania.

 

Vezi și 

 

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, anunț important pentru românii din diaspora

 

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prelungeşte perioada de depunere a cererilor de proiecte pentru Programul „Sprijinirea educaţiei în limba română” şi pentru Programul „Susţinerea mediului asociativ românesc din afara graniţelor ţării” până pe data de 26 septembrie.

Potrivit paginii de Facebook a DRP, Programul „Sprijinirea educaţiei în limba română” este menit să doteze cu mobilier şcolar şi echipament IT instituţiile de învăţământ din străinătate în vederea desfăşurării de activităţi educative în limba română.

Programul „Susţinerea mediului asociativ românesc” din afara graniţelor ţării este dedicat sprijinirii implementării de proiecte realizate de către mediul asociativ românesc în beneficiul românilor de pretutindeni.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel