Vacanță Grecia în 2020: Turiștii vor avea nevoie de un "pașaport de sănătate"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Vacanță Grecia 2020. Ministrul turismului din Grecia, Harry Theocharis, a anunțat marți că autoritățile din țara sa iau în calcul introducerea unui "pașaport de sănătate", care va servi drept dovadă pentru turiști că nu suferă de COVID-19.

Sezonul turistic în Grecia va fi de trei luni în acest an, începând cu luna iulie până în septembrie, dar dacă situația permite, se poate prelungi până în lunile octombrie-noiembrie, scrie Europost.eu, citat de Hotnews.

Cea mai mare provocare pentru Grecia, țară dependentă de turism, va fi stabilirea concretă a modului în care va fi implementat pașaportul de sănătate.

"Pașaport de Sănătate" - discuții la nivelul Uniunii Europene

 

Ministrul Theocharis a spus că există o discuție la nivelul Uniunii Europene pentru a fi stabilite modalitățile prin care cetățenii vor putea să-și petreacă vacanțele oriunde în Europa.

Încă nu este clar dacă cetățenilor non-UE li se va permite sau nu să viziteze Grecia în această vară.

Și Croația analizează modalitatea în care va fi practicat turismul în această vară. Potrivit presei croate, tur-operatorii cehi au venit cu ideea unor "coridoare turistice" spre Croația, iar propunerea a fost discutată de oficiali de rang înalt din cele două țări.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel