Un ucrainean a murit în timp ce traversa Tisa, pentru a ajunge pe teritoriul românesc

Nicoleta Baciu / 10 Martie 2022, 14:29
Un ucrainean a murit în timp ce traversa Tisa, pentru a ajunge pe teritoriul românesc.
Un ucrainean a murit în timp ce traversa Tisa, pentru a ajunge pe teritoriul românesc.

Un bărbat ucrainean a murit miercuri, 9 martie, în timp ce traversa, împreună cu alte două persoane, râul Tisa pentru a ajunge pe teritoriul românesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan, în jurul orei 13.43, lucrătorii poliţiei de frontieră din sectorul Sarasău au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la solicitarea de ajutor primită de la trei persoane care traversau apa râului Tisa, din Ucraina în România, pe direcţia localităţii Săpânţa.

Echipajele care s-au deplasat imediat la locul indicat au constatat că una din persoane era fără semne vitale.  Celelalte două au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Cercetările în acest caz continuă, anunța  radiocluj.ro.

Și marți, 8 martie, mai mulţi cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani au trecut, prin apa râului Tisa, din Ucraina în România.

Un grup format din 3 cetăţeni ucraineni a fost depistat pe direcţia localităţii de frontieră Lunca la Tisa, iar un al doilea, format din 12 cetăţeni ucraineni, pe direcţia localităţii Bocicoiu Mare.

În total, 16 ucraineni au solicitat azil statului român, iar autoritățile au demarat procedurile specifice, a precizat astăzi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0