Un ROMÂN, prins transportând MIGRANȚI. Câți bani le-a luat pentru a-i duce în vestul Europei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Poliția de Frontieră
Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, au prins un cetăţean român care transporta cu un microbuz, din apropierea graniţei cu Serbia spre frontiera cu Ungaria, 12 cetăţeni afgani care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

La vederea echipajului Poliţiei de frontieră, şoferul microbuzului a virat pe drumuri lăturalnice.

Potrivit unui comunicat de presă de vineri, poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, județul Timiș, au încercat să oprească în trafic, joi dimineaţa, în jurul orei 6.30, un microbuz de culoare albă care se deplasa dinspre localitatea Lăţunaş spre Moraviţa.

Când a observat echipajul Poliţiei de Frontieră, şoferul microbuzului a virat pe un drum lăturalnic, pentru a evita controlul, îndreptându-se înspre satul Percosova. Poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea microbuzului şi au reuşit să îl oprească în localitatea Roviniţa.

„În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat că în interior se aflau douăsprezece persoane care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, fapt pentru care toţi au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că şoferul microbuzului este un cetăţean român în vârstă de 32 de ani, iar cei doisprezece sunt cetăţeni din Afganistan, dintre care 11 adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi un minor, în vârstă de 15 ani”, se arată în comunicat.

Şoferul a declarat că intenţiona să ducă persoanele respective în apropierea frontierei cu Ungaria, în schimbul sumei de 1.000 de euro. Cetăţenii afgani au fost preluaţi de român din apropierea frontierei cu Serbia şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia.

Faţă de şoferul microbuzului ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fac cercetări pentru trafic de migranţi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel