Un român, aflat în carantină, a mers la păcănele. Supărat că a pierdut banii s-a dat în spectacol și bătut un instructor auto

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Vaslui a fost amendat, marţi, de poliţişti după ce a încălcat măsura carantinei şi a provocat scandal într-un local din municipiul reşedinţă şi în afara acestuia, blocând ulterior traficul într-o zonă intens circulată.

Bărbatul ar fi pierdut o sumă de bani la jocuri de noroc şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a părăsit localul şi s-a aşezat pe o trecere de pietoni, astfel că autovehiculele care tranzitau zona nu au mai putut circula, scrie Agerpres.

Circulația rutieră din zona intens circulată a fost blocată. Un instructor auto a coborât dintr-un autobuz și a încercat să-l ia din stradă pe bărbat și să îl mute pe trotuar, însă acesta a sărit la bătaie, lovindu-l pe instructor cu piciorul în stomac. Ulterior, la fața locului și-a făcut apariția poliția, scrie Vremea Nouă.

"Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către gestionarul unui spaţiu comercial cu privire la faptul că un bărbat face scandal în interiorul localului. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de ordine publică format din poliţist şi jandarm care a depistat şi identificat prezumtivul făptuitor şi a restabilit ordinea şi liniştea publică. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, domiciliat în Vaslui, se afla sub măsura carantinei la domiciliu. Întrucât bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru evaluare şi dispunerea măsurilor legale", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Bărbatul a fost amendat cu 1.500 lei pentru trei abateri prevăzute de Legea 61/1991 republicată şi a primit o sancţiune de 2.000 lei pentru o abatere prevăzută de Legea 55/2020.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel