Un pastor ucrainean antrenează civili pentru război ca lider al unui batalion de voluntari

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Joe Biden anunţă asistenţă militară "semnificativă" pentru Ucraina /  Foto: US Marine Corps / Alexis Moradian
Joe Biden anunţă asistenţă militară "semnificativă" pentru Ucraina / Foto: US Marine Corps / Alexis Moradian

Un pastor ucrainean a ajuns în poziția de comandant al unui batalion de soldați voluntari. Este vorba despre civili ucraineni care se antrenează pentru a lupta în sudul Ucrainei, anunță CNN.

Batalionul condus de pastorul Oleg Magdych are 120 de soldați cu vârste cuprinse între 18 ani și 70 de ani. Aceștia se pregătesc pentru a merge în sudul Ucrainei, după ce au luptat pe linia frontului la nord de Kiev.

Oleg Magdych a declarat pentru CNN că majoritatea soldaților din batalion au fost civili înainte de război și au trecut prin câteva săptămâni de pregătire intensă.

„80% din soldații mei sunt oameni care nu au ținut niciodată în mână o armă. Sunt șoferi de camion obișnuiți, avocați, orice", a spus Magdych.

 

El a povestit că niciun membru al batalionului nu a fost rănit în lupte și că noii soldați învață repede ce au de făcut

 

„În primele câteva zile, încearcă să se certe cu mine și încearcă să spună de ce nu ar trebui să facă ceea ce le spun să facă, cum ar fi săparea tranșeelor. Dar vă spun, după primul bombardament, toată lumea vrea să sape tranșee", a explicat pastorul.

Soția pastorului se află în vestul Ucrainei, ajutând ucrainenii strămutați în interiorul țării.

„Ea este eroina mea. Ea nu a vrut să meargă în Europa. Ea a decis să rămână în Ucraina și să aștepte victoria de acolo", a spus el.

În armata ucraineană este și fiul cel mic al pastorului. Potrivit acestuia, tânărul s-a alăturat Forțelor de Apărare Teritorială care apără vestul Ucrainei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel