Un bărbat s-a dat drept fată pentru a atrage 80 de copii în industria pentru adulți

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Un bărbat s-a dat drept fată pentru a atrage 80 de copii în industria pentru adulți
Un bărbat s-a dat drept fată pentru a atrage 80 de copii în industria pentru adulți

Davis a fost arestat sub suspiciunea de expunere indecentă. 

Un bărbat din California a fost arestat, după ce s-ar fi dat drept fată în online, pentru a atrage peste 80 de copii să facă videoclipuri pornografice, a spus poliția.
 

Davis ar fi contactat copiii prin intermediul rețelelor de socializare
 

Demetrius Carl Davis, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat de Biroul Șerifului din Sacramento, după ce o anchetă care a scos la iveală faptul că, peste 80 de copii erau victime, pe care Davis le-ar fi pregătit să facă și să filmeze acte sexuale pe care, ulterior, le-a salvat pe telefonul mobil și pe computer, conform Știrile PRO TV.

Davis s-ar fi dat drept „Lizzy” pentru a comunica cu copiii, adesea cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, înainte de a-i convinge să facă și să înregistreze acțiuni sexuale cu frații lor sau cu alți copii, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului șerifului, Sgt. Rod Grassmann.

„Ceea ce este deosebit de odios este cum a determinat suspectul nostru să ceară acestor copii să comită acte sexuale cu fraților lor, cu alte rude și alți copii pe care îi cunosc și să se filmeze, iar mai apoi să trimită acel videoclip suspectului nostru”, a spus Grassman.

 

Ar fi contactat copiii prin intermediul rețelelor de socializare

 

Davis ar fi contactat copiii prin intermediul rețelelor de socializare, unde avea mai multe conturi, a spus poliția. Se crede că a contactat peste 100 de copii din SUA și din alte câteva țări, a raportat Fox 40.

În decembrie, poliția a executat un mandat de percheziție pentru reședința lui Davis, unde au găsit „numeroase” dispozitive cu înregistrări de tip pornografic, au spus aceștia.

„La acel moment, nu aveam suficiente dovezi pentru a-l aresta la fața locului, dar am luat toate acele înregistrări”, a adăugat Grassmann. „În ultimele câteva luni, le-am analizat criminalistic pe toate și am identificat 80 de victime diferite și alte 15 până la 20 la nivel internațional, pe care nu le-am identificat încă”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel