O badantă româncă a câștigat 1000 de euro la o tombolă și a donat jumătate din ei: „Știu cum e să nu ai”
25 Ianuarie 2026
Durerea unei pierderi este greu de exprimat în cuvinte, dar atunci când vine însoțită de amintiri profunde și mărturisiri sincere, ea capătă conturul unei iubiri care a învins timpul. Soția lui Mihai Leu, Anna, a vorbit cu emoție și lacrimi în glas despre ultimele zile din viața celui care a fost campion mondial, campion național la box și la raliuri, dar, dincolo de toate, un om care și-a trăit viața cu o discreție demnă, înconjurat de familie și de dragoste.
Într-o confesiune rară, Anna Leu a dezvăluit care a fost ultima dorință a lui Mihai Leu: să se întoarcă acasă. Nu pentru faimă, nu pentru glorie, ci pentru ceva simplu și profund omenesc: să mai doarmă o dată în patul lui, să-și vadă cățelul și să-i aibă pe cei dragi aproape.
„Cred că suferea foarte mult,” spune Anna. „Am văzut că se stingea în fiecare zi. El voia acasă, voia să mai doarmă o dată în patul lui și să-și vadă cățelul.” A fost o dorință spusă cu ultimele puteri, într-un moment în care Mihai Leu, conștient de starea sa, își dorea liniștea ultimă în locul care îi aducea pace.
Anna, soția lui, i-a fost alături în tot acest parcurs. Cei doi s-au cunoscut în Germania, la Leverkusen, și de atunci au rămas împreună timp de peste trei decenii. Au format o familie discretă, dar solidă, departe de cancanuri și de lumina reflectoarelor. Anna este italiancă, dar s-a legat profund de România, locul unde Mihai a vrut să rămână și să moară.
„Ne ascundeam unul de altul... dar Mihai știa”
Anna a mărturisit că a încercat să-i ascundă gravitatea bolii, însă știa că Mihai înțelesese deja ce urma. „Mihai numai prost nu era. Știa exact ce se întâmplă, dar ne ascundeam unul de altul. Știu că mi-a strigat non-stop, tot timpul mă voia pe mine lângă el și pe băiatul nostru. Voia să nu plece, să stea lângă noi.”
Durerea despărțirii era resimțită de amândoi, dar Mihai încerca să o camufleze în felul său, vorbind despre planuri, despre vacanțe, despre cursele pe care urmau să le organizeze împreună. „Zice: plecăm în octombrie. După aia stă puțin și zice: în octombrie nu putem, că trebuie să facem Poiana Brașovului.” Era modul lui de a rămâne conectat la viață, de a păstra speranța, de a se agăța de amintiri și de planuri, chiar dacă trupul îi ceda zi de zi.
Un destin trăit sub semnul curajului
Mihai Leu nu a fost doar o figură emblematică în sportul românesc. A fost un bărbat discret, cald, care a preferat mereu faptele în locul vorbelor, și familia în locul scenei publice. A fost primul român campion mondial la box profesionist, în 1997, și apoi a trecut cu același succes în motorsport, devenind campion național de raliuri în 2003.
Poate cel mai tulburător pasaj din mărturisirea Annei Leu este momentul în care spune cu o sinceritate dezarmantă:
„Nu știu, poate e un pic crud, dar n-aș fi dorit să mai trăiască așa, să sufere cum a suferit în ultimele zile. E ceva egoist din partea unui om să vadă persoana pe care o iubește să sufere așa.”
Sunt cuvintele unei femei care, în fața suferinței celui drag, a înțeles că iubirea adevărată nu e despre a ține cu orice preț pe cineva lângă tine, ci despre a-i dori pacea, chiar și cu prețul despărțirii.
Mihai Leu, o moștenire care rămâne
La scurt timp după moartea sa, întreaga țară a reacționat cu respect și emoție. Fanii, colegii din sport, foștii adversari și jurnaliștii sportivi au vorbit despre cariera impresionantă a lui Mihai Leu, dar și despre discreția, modestia și noblețea cu care și-a trăit viața.
În ultimele luni, sănătatea sa s-a deteriorat rapid. Boala recidivase, iar tratamentele nu mai dădeau rezultate. Cu toate acestea, Mihai nu s-a plâns niciodată în public. A continuat să apară rar, dar zâmbitor, să facă planuri, să își susțină fiul și să-și țină aproape soția — femeia care i-a fost sprijin și partener de drum în toate momentele.
