Spania. Româncă de 16 ani, lovită în cap, izbită de o bordură și călcată: „Viața ei a atârnat de un fir de păr” (VIDEO)

O tânără din România pare să fi fost victima unei găști de fete și băieți între 12 și 14 ani, care au agresat-o până au lăsat-o inconștientă. Totul s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, în Meco, o localitate din apropierea Madridului. Fata a ajuns la terapie intensivă, cu edem cerebral, fiind între timp externată. Posibile motive ale agresiunii: invidie pentru profilul de Instagram foarte vizitat al surorii ei sau teribilism adolescentin.

O agresiune asupra unei românce minore, petrecută în zona Alcala de Henares, masiv populată cu români, a șocat zilele trecute comunitatea madrilenă. Cazul, înregistrat într-o localitate situată la circa 40 km de capitala Spaniei, a fost relatat inclusiv de prestigiosul cotidian „El Pais”, care a notat că „o fată de 16 ani a fost atacată la începutul acestei luni de un grup de minori din orașul Meco. Tânăra a petrecut câteva ore sub observație în saloanele de Terapie Intensivă ale spitalului La Princesa din cauza unei lovituri severe primite în cap și a trebuit să fie supusă unei operații pentru un cheag, conform unor surse ale Poliției”.

Și portalul alcalahoy.es a prezentat gravul incident: „Atacul asupra Mariei C. a avut loc pe 5 iulie 2020, în jurul orei 20.00, în parcul Gloria Fuertes de Meco, fiind opera mai multor membri ai unei bande intitulate «Panda el moco», potrivit mamei victimei, Daniela S.R.”.

Presa iberică punctează că există șase suspecți minori implicați în caz, tineri cu vârste între 12 și 14 ani! Unul dintre scenarii e acela că Maria C. a fost atacată pentru a i se da o lecție surorii sale mai mici cu un an, invidiată fiindcă are peste 5.000 de adepți pe pagina sa de Instagram.

„Anchetatorii nu au însă niciun indiciu că acesta e motivul real al atacului”, scrie „El Pais”. Chiar mama fetei e circumspectă pe marginea acestor speculații.

„Niște prostii! Nimeni nu te poate bate pentru așa ceva. După câte am aflat, acești copii vor doar să devină celebri și caută ca oamenii să vorbească despre ei, chiar dacă este vorba despre lupte și lucruri grave”, e declarația Danielei R. potrivit Libertatea.

 

I-au oprit doi trecători

 

Agresiunea s-ar fi oprit abia în momentul în care un prieten al româncei s-ar fi interpus între ea și atacatori, alertând doi adulți întâlniți pe stradă în legătură cu confruntarea produsă.

„Daniela a depus o plângere în care povestește că, după ce fiica sa a rămas la pământ, a fost lovită cu capul de o lampă stradală și de o bordură și, ulterior, au călcat-o cu bicicletele în timp ce membrii grupului au înregistrat evenimentele pe telefoanele mobile”, scrie site-ul alcalahoy.es.

După cum notează jurnalele spaniole, Garda Civilă ar fi deja în posesia imaginilor înregistrate cu dispozitivele mobile ale agresorilor, care, pentru a-și crește faima, obișnuiesc să urce pe Instagram astfel de videoclipuri violente. De altfel, Maria C. ar fi doar una dintre victimele bandei de minori din Meco, unde incidente similare, dar mai puțin grave s-ar mai fi petrecut în ultimele luni.

Pe rețelele de socializare circulă inclusiv un filmuleț în care o adolescentă bruschează, lovește și fugărește o altă minoră, în timp ce câțiva băieți aflați pe biciclete stimulează incidentul și filmează scenele cu telefoanele mobile.

 

Tânăra primise amenințări înainte

 

„Fata atacată și sora ei au primit insulte și amenințări cu câteva zile înainte de la unii dintre presupușii atacatori”, mai scrie presa iberică.

Incidentele i-au alarmat pe locuitorii din Meco, iar mesajele au devenit aspre pe grupul de Facebook al comunității. „Unii utilizatori au postat videoclipuri și fotografii cu potențialii atacatori, fără ca identitățile lor să fie confirmate. Au încurajat oamenii să-și facă singuri dreptate. Dar Departamentul pentru Minori al Poliției Locale a publicat pe același forum un mesaj, prin care invită la calm”, a mai remarcat „El Pais”.

Cazul este momentan în anchetă, nu s-a operat încă niciun fel de arestări, fiind un dosar sensibil din pricina implicării minorilor. Maria C. a fost externată după 11 zile petrecute în spital, dar „viața ei a atârnat la un moment dat de un fir de păr”, concluzionează telecinco.es.

VIDEO AICI.

 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy