Spania. Român fără adăpost şi cu ambele picioare amputate, ucis şi incendiat. Detalii șocante

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
cersator_roman_spania
cersator_roman_spania

Câțiva martori, care au fost citaţi în procesul deschis împotriva lui Ali G. G., spaniol de 44 de ani, de origine turcă, acuzat de uciderea lui Ştefan Pruteanu, un român fără adăpost şi cu ambele picioare amputate, au depus azi mărturii.

 

În Gran Canaria, Spania, se desfăşoară procesul care îl are în prim plan pe  Ali G. G., un spaniol de 44 de ani, de origine turcă, acuzat de uciderea lui Ştefan Pruteanu, un român fără adăpost şi cu ambele picioare amputate. Românul a murit într-un chioșc abandonat din Playa del Inglés, în sudul Gran Canaria.

Martorii citaţi au dat asigurări că au văzut victima între orele 12:30 și 17:00.  Aceste mărturii, care au fost date azi,  pun la îndoială evenimentele petrecute pe data de 11 ianuarie 2019, când românul Ștefan Prutreanu, de 61 de ani, a fost sugrumat, iar trupul lui a fost ars în chioșcul unde obișnuia să doarmă. 

Potrivit unuia dintre martori, un muncitor de la un hotel din zonă a văzut victima mâncând și vorbind cu o fată cu părul negru, chiar  în ziua evenimentelor, între 14:00 și 14:30.  Un alt martor, o angajată a unui supermarketul,  a spus că victima a venit pe tura ei, care a început la ora 17:00, şi a cumpărat ceva, transmite lavanguardia.com.

„Era o persoană cu pielea mai deschisă și cu barba”

 

De asemenea, un bărbat, care plimba câinele în zonă, susține că a văzut un bărbat care ieșea din chioșcul în care a fost găsit cadavrul românului. Potrivit acestui martor, cel care a ieşit din chioşc nu era inculpatul  Ali G., care ar putea fi condamnat la 18 ani de închisoare. „Era o persoană cu pielea mai deschisă și cu barba”, a spus el, precizând că nu semăna cu inculpatul Ali G. Martorul a mai spus cp a văzut cum „cineva pulverizează un lichid” și că această persoană „era înaltă, subțire și purta haine întunecate”. 

Citeste si:  Noi DETALII în cazul românului BĂTUT și ARS de VIU în ITALIA: „Au vrut să se asigure că MOARE“

Câțiva dintre martorii care au depus mărturie au mai povestit că știau despre conflictele dintre acuzat şi victimă. Martorii care au avut contacte cu Ștefan Pruteanu au declarat că acesta era un consumator de alcool și obișnuia să cerşească pe Bulevardul Costa Canaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel