Românul a fost adus, luni, în fața instanței penale numărul 5 din Almería, fiind acuzat de producerea unui accident mortal, în urma căruia a decedat un om. Inculpatul a declarat că îi pare rău şi că se roagă în fiecare zi. „Îmi pare rău pentru cele întâmplate", a spus românul.
El a povestit că, înainte de producerea accidentului tragic de pe 8 ianuarie 2017, a muncit foarte mult şi nu s-a odihnit deloc. Mai mult, cu o seara înainte a fost la un concert care a avut loc la Aguadulce, la Roquetas de Mar (Almería). Bărbatul a declarat că a băut puţin alcool, iar după miezul nopţii a consumat doar băuturi energizante. Ulterior, a urcat în maşină pentru a se întoarce în Almería.
Inculpatul susține că nu-și amintește cum a avut loc accidentul care s-a produs pe strada Poeta Paco Aquino din Almería, în jurul orei opt dimineața, e o trecere de pietoni. "În acel moment m-am gândit că e duminică şi că nu e nimeni pe stradă. Apoi am auzit o lovitură", a povestit românul. El a afirmat că a a oprit mașina, și-a scos centura și a ieşit greu din automobil, deoarece i s-a deschis airbag-ul. „Nu știam ce se întâmplase, nu știam ce lovisem, nu știam să reacționez”, a declarat inculpatul, reprezentat de avocatul Nabil El Meknassi Barnosi, scrie lavanguardia.com.
A fugit de la locul accidentului, fără a ajuta victimele
Fiind întrebat de ce nu a ajutat răniţii, românul a spus că i-a fost frică şi că a plecat spre casă. Şi-a sunat tatăl fără a-i spune ce s-a întâmplat. Acasă tatăl său l-a încurajat să se culce înainte de a merge la secția de poliție, pentru că era „foarte nervos". Românul a spus că nu a avut niciun accident de circulaţie, subliniind că a colaborat în permanență cu autoritățile judiciare și de poliție. Dintre cei cinci ocupanți ai mașinii avariate, șoferul și un pasager au fost răniți ușor, un ocupant al scaunului din spate a suferit răni grave, iar soția sa a murit în urma accidentului. Fiica lor de 15 luni a scăpat cu viaţă.
Românul este acuzat de conducere sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă gravă și vătămări grave. Procurorul de caz a solicitat cinci ani de închisoare, dar şi privarea de dreptul de a conduce autovehicule și motorete timp de zece ani. mai mujt, procurorul a solicitat şi despăgubiri pentru părțile vătămate, de 109.710 și 152.475 euro pe care le solicită soțul și, respectiv, fiica decedate.
[citeste si]